ZIUA LIBERTĂŢII PRESEI. Un săptămânal interbelic din București îi „înnobila” pe drumarii care se-îmogățeau din pavarea străzilor cu titlul purtat de regii prohibiției americane
Cu mulți ani înainte ca noțiunea de libertate a presei să fie instituționalizată de ONU și omagiată în fiecare zi de 3 mai, mult înainte ca primele televizoare să își aprindă ecranele, când presa scrisă încă își disputa monopolul informativ cu posturile de radio, la București apărea un săptămânal în care temele mari ale politicii naţionale erau persecutate în favoarea faptului divers, a polemicilor administrative cu anvergură locală și a dezbaterilor pe teme urbanistice. Publicația se numea „Gazeta municipală”, ieșea pe piață duminica, acoperea doar întâmplările din Bucureşti, iar cea mai amplă colecție în care a supraviețuit până astăzi, cea a Muzeului București, Palatul Şuţu, îndosariază numere cuprinse între 1932 și 1946.
„Bătrânul porc ar trebui destituit”
În septembrie 1936, într-un mic colț de pagină, Gazeta bifa încă o etapă din războiul mediatic purtat cu cel care, la vremea aceea, conducea serviciul de drumuri și poduri din cadrul Primăriei Capitalei. Ziarul nu se ferea de cuvintele grele. Își numea adversarul „gangster” și „porc”: „Gangsterul Enăceanu a început pavarea planșeului de la podul spitalului Brâncovenesc la podul Șerban Vodă. Le-au lucrat însă așa de bine, încât după ce au terminat așezarea bordurilor, iar pe alocuri chiar așezarea dalelor de beton, s-a constatat că lucrarea este complet greșită și urmează să fie desfăcută pe toată întinderea. Această nouă dovadă de incapacitate a bătrânului porc ar fi destul ca să ducă la destituirea lui. Suntem în stare să facem prinsoare cu oricine că Enăceanu va fi avansat”.
ATITUDINE. Ştirea despre lucrările "gangsterului" Enăceanu era mică dar vehementă
Patiserii otrăvite, în centrul