Avocata Ruxandra Pascal a devenit de la 1 mai Senior Manager al Casei de Avocatură Benclinov & Asociaţii (B&A), aceasta fiind promovată pe noua poziţie graţie expertizei sale în drept procesual civil, drept comercial şi în arbitraj comercial, informează un comunicat transmis redacţiei.
În prezent, Ruxandra Pascal coordonează Departamentul de Arbitraj şi Litigii al Casei de Avocatură Benclinov & Asociaţii. "Era un parcurs firesc într-o carieră abordată cu seriozitate şi dedicaţie. Respectul faţă de clienţi şi parteneri se reflectă nu numai în calitatea serviciilor pe care le oferim, ci şi în modul în care alegem să evoluăm şi să ne dezvoltăm ca avocaţi şi ca oameni", a declarat Constantin Benclinov, Partener fondator B&A.
F. A. Avocata Ruxandra Pascal a devenit de la 1 mai Senior Manager al Casei de Avocatură Benclinov & Asociaţii (B&A), aceasta fiind promovată pe noua poziţie graţie expertizei sale în drept procesual civil, drept comercial şi în arbitraj comercial, informează un comunicat transmis redacţiei.

F. A.