Odată cu uciderea celui mai căutat terorist din lume, întrebarea de pe buzele tuturor este când vor fi retrase trupele americane din Afganistan?
La scurt timp dupa ce Statele Unite au invadat Afganistanul, preşedintele de atunci, George W. Bush, a spus foarte clar că îl vrea pe bin Laden, "mort sau viu." Misiunea fiind îndeplinită, zece ani mai târziu şi sub un preşedinte diferit, cele mai multe voci susţin că aceasta este oportunitatea perfectă pentru retragerea din Afganistan.
"Singurul motiv pentru care ne-am dus în Afganistan a fost prinderea lui Osama bin Laden", a declarat republicanul Barney Frank, luni dimineaţă. "Dacă Osama bin Laden ar fi fost încă în viaţă, atunci puteam spune că nu putem pleca din Afganistan din motive ce ţin de reputaţie. El fiind ucis, însă, cei care aveau alte motive de a rămâne în Afganistan nu mai pot aduce acest argument, că am ieşit înfrânţi din bătălie", a adăugat el.
De asemenea, republicanul Jerrold Nadler a declarat, pentru Huffington Post, că, odată ce euforia succesului Statelor Unite în Pakistan va lua sfârşit, ţara trebuie să înceapă să reevalueze politica sa în Afganistan.
"Am realizat ceea ce trebuia să facem în Afganistan cu mult timp în urmă", a declarat Nadler. "Prin urmare, ar trebui să nu mai risipim banii noştri şi să nu mai pierdem trupe acolo. Iar în cazul în care al-Qaeda îşi stabileşte o bază acolo, putem merge să facem ce am făcut în Pakistan, care este mult mai periculos şi, cu toate astea, am reuşit", a spus el.
Republicanul Jason Chaffetz a subliniat că prin faptul că locaţia lui bin Laden a fost găsită de agenţi americani de spionaj, iar misiunea a fost efectuată doar cu un număr mic de trupe, se demonstrează că un război terestru de proporţii nu este necesar.
De altfel, preşedintele afgan Hamid Karzai a criticat operaţiunile de luptă conduse de