Steaua - Rapid este un meci al orgoliilor. Roş-albaştrii sînt mîndri şi afirmă că doar partida cu Dinamo poate fi ridicată la rang de Derby de România. Cei din Grant contraatacă şi-şi acuză rivalii de toate relele care li s-au întîmplat în anii comunismului. Meciul de diseară din Ghencea se vrea a fi decis, exclusiv, de jucătorii din teren, de valoarea şi de inspiraţia lor.
Steaua - numărul 1, Rapid pe 3 în Liga 1
Conform datelor furnizate de site-ul transfermarkt.de, unul specializat în cotele fotbaliştilor şi luat în seamă şi pe piaţa de transferuri din Europa, loturile celor două adversare de diseară sînt printre cele mai scumpe din Liga 1. Mai exact, Steaua este prima într-un astfel de clasament, avînd un lot cotat la 29,2 milioane de euro! Iar Rapid este pe poziţia a treia, cu 24,1 milioane de euro.
Roş-albaştrii sînt mai scumpi decît giuleştenii şi în privinţa unui 11 de start pentru diseară. Elevii lui Sorin Cîrţu sînt cotaţi la 16,65 milioane de euro, faţă de 12,4 milioane de euro, cei ai lui Marian Rada. Gigi Becali poate fi satisfăcut. Şi rezervele sale sînt mai bine văzute decît cele ale lui George Copos. Steliştii de pe bancă fac 6,55 milioane de euro, iar rapidiştii 3,4 milioane de euro.
Face Tănase 2,8 milioane de euro?
Normal, datele oferite de site-ul german sînt mai mult sau mai puţin conforme cu realitatea, dar reprezintă o sursă de inspiraţie şi pentru agenţii FIFA, cît şi pentru eventualele oferte pentru jucătorii în cauză. Cel mai scump component al lotului stelist este Cristi Tănase, "decarul" din Ghencea fiind cotat la 2,8 milioane de euro. La rapidişti sînt doi: şi Herea, şi Lazăr sînt cotaţi la cîte 2 milioane de euro. Ca fapt divers, cel mai scump fotbalist din România este dinamovistul Gabriel Torje, 3,8 milioane de euro.
Mai jos aveţi cotele fiecăruia dintre jucătorii care vor f