Ministrul László Borbély, aflat în Statele Unite ale Americii în calitate de preşedinte al celei de-a 19-a Sesiuni a Comisiei ONU pentru Dezvoltare Durabilă (CSD19), s-a întâlnit cu Lisa Jackson, preşedintele Agenţiei americane de Protecţie a Mediului (EPA), instituţie omoloagă Ministerului Mediului şi Pădurilor din România, potrivit unui comunicat de presă.
În cadrul discuţiilor bilaterale cu înaltul oficial american, László Borbély a prezentat oferta României cu privire la memorandumul de înţelegere dintre cele două state în domeniul prevenirii inundaţiilor. Totodată, cei doi au discutat despre posibile investiţii americane privind reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă din România şi decontaminarea siturilor poluate. În acest sens, România va înainta o scrisoare de intenţie către Agenţia americană de Protecţie a Mediului.
F. A. Ministrul László Borbély, aflat în Statele Unite ale Americii în calitate de preşedinte al celei de-a 19-a Sesiuni a Comisiei ONU pentru Dezvoltare Durabilă (CSD19), s-a întâlnit cu Lisa Jackson, preşedintele Agenţiei americane de Protecţie a Mediului (EPA), instituţie omoloagă Ministerului Mediului şi Pădurilor din România, potrivit unui comunicat de presă.

F. A.