Dan Perjovschi are de mai mulţi ani un succes surprinzător (în mare mă- sură justificat) cu desenele lui intenţionat puerile, publicate în revista 22 sau expuse în saloane de grafică, româneşti şi străine.

Din numai câteva linii drepte sau curbe trasate stângaci, ca de mâna neexperimentată a unui copil, el reuşeşte să creeze personaje şi situaţii prin care satirizează modul de viaţă din România. Fără să aibă umorul nebun al caricaturilor lui Mihai Stănescu, aceste desene minimaliste îl încântă pentru câte o clipă pe privitor. Sunt, printre ele, şi unele neinspirate şi inerte (chibrituri care nu se aprind), dar cele mai multe funcţionează, atrăgând atenţia prin arta de a spune mult cu mijloace puţine.

Succesul dobândit ca grafician l-a făcut, probabil, pe Dan Perjovschi să creadă că poate fi la fel de bun şi ca scriitor (aplicând cu mare aproximaţie formula lui Horaţiu, ut pictura poesis). Pentru că i-a reuşit scamatoria cu liniuţe şi cerculeţe, el s-a apucat să facă una similară cu cuvinte. În aceeaşi revistă 22, care îi găzduieşte desenele, a început să publice articole disparate şi, de la un moment dat, o rubrică permanentă – (VIS A VIS) – de editoriale ultrascurte, unele de numai o frază. Anii au trecut şi textele s-au adunat. Recent, autorul a alcătuit din ele o carte, 20/22. Douăzeci de ani de texte, cuvânt înainte de Daria Ghiu, publicată la Editura Cartea Românească.

Cartea dezamăgeşte. De altfel, încă din momentul apariţiei lor în paginile revistei 22, succintele însemnări, înscrise într-un chenar sau între două linii de demarcare (ca tabletele de altădată ale lui Geo Bogza, din Contemporanul şi, ulterior, România literară) au fost o deziluzie. Regia punerii lor în pagină crea o aşteptare care nu era satisfăcută de ceea ce ţi se oferea concret de citit. Îţi spuneai: „Ce păcat că misteriosul Dan Perjovschi, care se înţelegea cu noi fără