Statul va rămâne acţionarul majoritar al companiilor importante din domeniul transporturilor şi cel energetic, a declarat astăzi reprezentantul României la Fondul Monetar Internaţional (FMI), Mihai Tănăsescu. Sursa: Răzvan Vălcăneanțu
"Companiile-cheie din domeniul transporturilor, din domeniul energetic vor rămâne societăţi în care statul va avea un pachet majoritar. Dar în acelaşi timp, aceste companii au nevoie de investiţii, de resurse, de capital, ca să poată să-şi îmbunătăţească activitatea", a afirmat Tănăsescu, într-un interviu acordat Radio România Actualităţi, potrivit Agerpres.
El a adăugat că societăţile vor vinde pachete minoritare de acţiuni pentru atragerea investiţiilor. Potrivit oficialului FMI, cerere pentru aceste acţiuni există.
"Eu cred că atragerea capitalului, împreună cu elementele de cunoaştere mai bună a managementului, vor face ca aceste companii ale statului - şi subliniez, ale statului - să-şi crească eficienţa în anii următori", a adăugat Tănăsescu.
FMI, cu ochii pe companiile de stat
Delegaţia FMI evaluează în aceste zile, la Bucureşti, îndeplinirea de către România a condiţionalităţilor din acordul de tip preventiv, convenit cu autorităţile române.
Un punct important în cadrul programului dintre FMI şi România se referă la reformele structurale şi în special la situaţia întreprinderilor de stat. Evaluarea se va încheia pe 9 mai.
Acordul Stand-By dintre România şi FMI a început la 31 martie 2011 şi este unul de tip preventiv, ridicându-se la 3,6 miliarde de euro. Noul acord cu FMI va dura 24 de luni, urmând să se deruleze concomitent cu un nou acord preventiv cu Uniunea Europeană, în valoare de 1,4 miliarde de euro, precum şi cu un împrumut de 0,4 miliarde de euro de la Banca Mondială.