Claudiu Săftoiu, fost consilier prezidenţial şi şef, pentru o scurtă perioadă, al Serviciului de Informaţii Externe, s-a înscris în Partidul Naţional Liberal (PNL), a anunţat azi preşedintele liberalilor, Crin Antonescu.
Liderul liberal a salutat intrarea în partid a unui "om categoric de bune intenţii şi un om ale cărui resurse sunt preţioase pentru PNL". "Şi mă refer la cunoştinţele, pregătirea, caracterul domniei sale. Cel mai mare deficit din viaţa publică este deficitul de caracter. Faptul că un om de calitate intră în sânul partidului nostru mă face să fiu onorat", a declarat Antonescu. Acesta a precizat că demersul a pornit de la Săftoiu.
F. A. Claudiu Săftoiu, fost consilier prezidenţial şi şef, pentru o scurtă perioadă, al Serviciului de Informaţii Externe, s-a înscris în Partidul Naţional Liberal (PNL), a anunţat azi preşedintele liberalilor, Crin Antonescu.

F. A.