Grupul de firme Wizrom, unul dintre principalii furnizori de soluţii informatice integrate pentru managementul afacerii din ţara noastră, a înregistrat o creştere de 7,1% a veniturilor în cursul primului trimestru, faţă de aceeaşi perioadă din 2010, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei.
Grupul Wizrom a terminat primul trimestru cu venituri de 1,5 milioane euro, faţă de 1,4 milioane în T1 2010, continuând astfel creşterea din cursul anului trecut.
"Evoluţia pozitivă a Wizrom a continuat şi în primul trimestru al acestui an, în mare parte datorită concentrării activităţilor noastre asupra verticalelor în care activăm. Astfel, am remarcat o revenire spectaculoasă a firmelor din domeniul producţiei, pe fondul creşterii comenzilor de la beneficiarii din străinătate", a declarat Adrian Bodomoiu, Managing Director Wizrom Software.
F. A. Grupul de firme Wizrom, unul dintre principalii furnizori de soluţii informatice integrate pentru managementul afacerii din ţara noastră, a înregistrat o creştere de 7,1% a veniturilor în cursul primului trimestru, faţă de aceeaşi perioadă din 2010, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei.

F. A.