Din acest an, elevii se vor putea înscrie la liceu doar pe baza mediei de la admitere. Inspectorii şcolari au anunţat că media de admitere va fi influenţată de evaluarea naţională a elevilor de clasa a VIII-a precum şi de media claselor V-VIII.
Repartizarea candidaţilor se va face computerizat, ca şi în anii anteriori, în două etape de repartizare, 12 iulie 2011, respectiv 22 iulie 2011. Absolvenţii clasei a VIII-a din promoţia 2011, indiferent de vârstă, precum şi cei din promoţiile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data de 11 septembrie 2011 inclusiv, se înscriu în învăţământul liceal la cursuri de zi. Elevii care împlinesc 18 ani până la data de 11 septembrie 2011 inclusiv, se pot înscrie în învăţământul liceal doar la cursuri serale sau cu frecvenţă redusă.
La rândul lor, conducerea Colegiului Naţional „Elena Ghiba Birta” organizează în perioada următoare testarea pentru admiterea în clasa a V-a cu studiul intensiv al limbii engleze şi limba germană ca limba a doua. Examenul este programat să se desfăşoare pe data de 6 iunie a.c. La clasa a V-a, cu studiul limbii engleze şi al limbii spaniole ca limba a doua, nu se organizează examen.
“Cred că e o mare nebunie cu atâta examene, mă refer la cele de la finalul clasei a VIII. Mi-ar place să intrăm la liceu doar în funcţie de media celor opt ani de gimnaziu, mulţi dintre noi am învăţat foarte bine în generală şi ajungem la nişte licee slăbuţe din diverse motive”, e de părere Mihaela Crai, elevă în clasa a VIII-a.