Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Adevărul de Seară Larisa Marina Ion trăieşte în paşi de street-dance

Publicat in Ziua Constanta, miercuri 11 mai 2011 ·

Se simte bine când este pe scenă, în competiţii, şi spune că cel mai bine se exprimă prin dans. S-a înscris la cursurile şcolii New Force of Dance pe când era în clasa I, iar ca stil de dans spune că cel mai mult îi place hip-hop-ul.

Nu era străină de dans, pentru că în grădiniţă a făcut dans modern. Pasiunea de atunci nu a durat foarte mult. Cu dansurile de stradă a fost însă altceva.

„Mi-a plăcut de la bun început pentru că îmi dă libertate de mişcare şi mereu poţi inventa mişcări noi. Ţin minte că primul dans a fost un element de acrobaţie împreună cu instructorul Cristi Paţachia, destul de spectaculos, deşi eram foarte fricoasă", îşi aminteşte Larisa.

Printre primele reprezentaţii ca dansatoare de street-dance s-a numărat şi participarea la emisiunea „Plaja lui Măruţă", unde a avut şi succes. „Acest lucru mi-a dat foarte multă încredere în mine", recunoaşte Larisa. Aşa a ajuns la grupa de dansatori avansaţi de la New Force of Dance.

Este o fire sportivă şi nu refuză nicio provocare atunci când vine vorba despre mişcare. Îi place tenisul, iar în ceea ce priveşte dansul şi-ar dori să înveţe cât mai multe stiluri. „Îmi place sportul în general, dar dansul mă reprezintă", spune Larisa.

Pe lista competiţiilor

Este una dintre dansatoarele de la New Force of Dance pe care instructorii se pot baza atunci când vine vorba despre participarea la competiţiile de pe plan local sau naţional. A făcut parte din trupa care a participat la Nymphea în Oradea, unde a luat locul 3.

La competiţiile de dans de la Brăila şi Bucureşti a luat locul 2. La Black Sea Contest de şa Constanţa a participat 3 ani la rând,iar podiumul i-a fost rezervat. „Am luat locul I anul trecut, împreună cu trupa, iar la 3 vs 3 am luat, în 2008 şi în 2009 locul 1.

Anul acesta am participat la Cupa Liceelor (Kids) unde am obţinut şi la faza judeţeană şi la

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Explozie la o benzinărie din Daghestan: Cel puțin 10 morți și 11 răniți

HotNews acum o ora
Cel puțin 10 persoane au murit, iar alte 11 au fost rănite după o explozie de la o benzinărie din republica rusă Daghestan, a anunțat Ministerul rus pentru Situații de Urgență, relatează AFP. Ministerul a spus pe Telegram că printre cei uciși se num

Maggie Smith, profesoara de ”metamorfoză” din Harry Potter şi matriarha arţăgoasă din Downton Abbey, moare la vârsta de 89 de ani

News.ro acum 8 ore
Starul marelui ecran Maggie Smith, cunoscută prin rolurile din Harry Potter şi Downton Abbey, a murit la vârsta de 89 de ani, relatează AFP. În îndelungata sa carieră, Maggie Smith a obţinut toate recompensele imaginabile, trofee care îi subliniază

UPDATE - Iohannis: Aşa cum am declarat în mai multe rânduri, îmi voi încheia mandatul de Preşedinte al României la termen şi nu voi demisiona din funcţie. Nu voi candida la alegerile parlamentare din decembrie, indiferent de decizia BEC / Decizia BEC

News.ro acum 4 ore
Preşedintele Klaus Iohannis transmite, vineri, că aşa cum a declarat în mai multe rânduri, îşi va încheia mandatul de Preşedinte al României la termen şi nu va demisiona din funcţie. Şeful statului mai spune că nu va candida la alegerile parlamentar

Teodosie, noi declarații controversate: Cei care fac cununie sâmbăta rămân mereu sub un blestem

Libertatea acum 3 ore
Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a declarat vineri, 27 septembrie, la Radio Dobrogea, că sâmbăta nu ar trebui făcute nunți religioase şi că acest lucru este o mare greşeală.

FOTO Incendiu pe zece hectare într-o pădure de pin din judeţul Alba

HotNews acum 2 ore
Pompierii intervin, vineri seară, pentru a stinge un incendiu care a cuprins o pădure de pin din judeţul Alba. Focul s-a extins pe zece hectare. Secţia de pompieri Sebeş intervine, vineri seară, pentru stingerea unui incendiu în comuna Vinţul de Jos

Zelenski spune că a avut o întâlnire "foarte productivă" cu Trump și se declară "recunoscător"

Ziare.com acum 2 ore
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, s-a declarat vineri "recunoscător" pentru întrevederea "foarte productivă" pe care a avut-o cu Donald Trump la New York, relatează AFP. "I-am prezentat planul nostru de victorie şi am examinat în detaliu s

VIDEO O femeie din Galați, cercetată după ce a făcut reclamă unui salon de înfrumuseţare fiind îmbrăcată în polițistă

HotNews acum o ora
O femeie de 41 de ani din Galați este cercetată pentru uzurparea calităţii oficiale, după ce a făcut reclamă unui salon de înfrumuseţare folosind o uniformă a Poliţiei, videoclipul fiind distribuit online, relatează News.ro. O femeie, îmbrăcată în u

Nectarine din Turcia cu un nivel de pesticide de 13 ori peste nivelul admis. Fructele, comercializate în magazinele Penny

Ziare.com acum 9 ore
Comisarii Autorității Naționale pentru protecția Consumatorilor au anunțat vineri, 27 septembrie, că au găsit nectarine importante din Turcia cu un nivel ridicat de pesticide. Fructele, comercializate în lanțul Penny, aveau 0,128 de miligrame de imi

Incendiu cu degajări mari de fum în Capitală: ard containere

Mediafax acum 7 ore
„Incendiu containere, Aleea Lacul Morii. Se observă degajări mari de fum”, transmit pompirii din cadrul ISU Bucureşti - Ilfov. Până la ora transmiterii ştirii, nu se cunosc mai multe informaţii privind modul de utilizare şi destinaţia acestor contai

UPDATE - Incendiu la Cinematograful Gloria din Bucureşti / O sută de persoane, evacuate până la sosirea pompierilor / Nu sunt victime / Focul a fost localizat - FOTO

News.ro acum 8 ore
Un incendiu a izbucnit, vineri după-amiază, la Cinematograful Gloria din Bucureşti, acolo fiind trimise opt autospeciale de pompieri. O sută de persoane au fost evacuate până la sosirea pompierilor. Primele informaţii arată că nu sunt victime. UPDAT

Vremea

București
acum

21°
sâm.

18°/32°
dum.

14°/24°
lun.

12°/16°
mar.

12°/18°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/29°
dum.

10°/18°
lun.

9°/11°
mar.

9°/12°
Constanta
acum

17°
sâm.

17°/23°
dum.

14°/22°
lun.

10°/13°
mar.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

16°
sâm.

16°/28°
dum.

8°/16°
lun.

7°/10°
mar.

7°/10°
Timisoara
acum

18°
sâm.

17°/29°
dum.

10°/17°
lun.

8°/16°
mar.

7°/16°