Liberalii au crescut în preferinţele electoratului asimilat de regulă social-democraţilor şi lasă culoar liber pentru PDL pe zona de dreapta, unde e plasat de 32% dintre alegători. Sursa: VLAD STĂNESCU
La trei luni de la alianţa cu PSD-iştii, liberalii câştigă noi adepţi din zona stângii, arată un sondaj CCSB, la comanda Antena 3. Un lucru previzibil, spun analiştii politici, care ar putea, în schimb, crea probleme de identitate liberalilor atunci când vor renunţa la parteneriatul cu social-democraţii.
În acelaşi timp, cercetarea arată că PNL se mută electoral spre centru, ceea ce diferă de poziţia sa politică tradiţională.
PNL şi "voturile de peste tot"
Potrivit sondajului CCSB, realizat în perioada 2-3 mai, 19% din electoratul PNL se autodefineşte ca fiind de stânga, în timp ce partidul de dreapta concurent, PDL, are doar 9% din votanţii tradiţionali ai PSD.
SONDAJCredeți că PNL a devenit un partid de stânga, așa cum îl percep o mare parte din alegători, potrivit ultimelor studii sociologice?DA Nu Nu ştiu/Nu răspund Rezultate
Analistul politic Cristian Pârvulescu este de părere că procentul crescut al electoratului de stânga care preferă PNL este explicabil şi previzibil după alianţa liberalilor cu social-democraţii.
"E o pierdere asumată de PNL, care devine partidul care ia voturi de peste tot. PSD nu mai este acum un partid frecventabil, astfel că toţi cei care au avut rezerve şi nu mai votează PSD vor prefera PNL", a explicat analistul.
La rândul său, sociologul Mircea Kivu crede că, odată cu creşterea PNL în preferinţele românilor care se asimilează stângii, se arată vizibil o deplasare a partidului spre centru-dreapta. "PNL este acum un partid de centru-dreapta, şi asta e o schimbare faţă de poziţia sa clasică", a spus Kivu.
Astfel, potrivit sondajului CCSB, 32% dintre