Agenţia Naţională Antidrog (ANA) şi Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane (ANTIP), servicii aflate în subordinea Poliţiei Române, îşi vor recăpăta statutul de agenţii guvernamentale. Sursa: SHUTTERSTOCK
Hotărârile de Guvern care reglementează organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale Antidrog (ANA) şi a Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane (ANITP) au fost adoptate în cadrul şedinţei Executivului, cele două structuri aflate în subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor devenind, astfel, operaţionale.
ANA va avea printre atribuţii elaborarea proiectului Strategiei naţionale antidrog, a planului de acţiune, precum şi a Raportului naţional privind evoluţia şi nivelul traficului şi consumului ilicit de droguri. Raportul va fi înaintat Guvernului României, precum şi organismelor internaţionale abilitate să asigure aplicarea prevederilor convenţiilor internaţionale, în conformitate cu acordurile ratificate de România.
ANA va îndeplini rolul de punct naţional focal în Reţeaua Europeană de Informaţii cu privire la Droguri şi Dependenţei de Droguri (REITOX), conform Regulamentului Consiliului European de Droguri şi Toxicomanii, cu modificările şi completările ulterioare.
“În cadrul Agenţiei Naţionale Antidrog se înfiinţează structuri regionale, fără personalitate juridică, având unul sau mai multe centre de prevenire, evaluare şi consiliere antidrog/centre de asistenţă integrată în adicţii, a căror organizare se stabileşte prin regulamentul de organizare şi funcţionare al Agenţiei”, se arată într-un comunicat al Ministerului de Interne.
În vederea implementării unui sistem performant de comunicare şi colaborare între Agenţie şi instituţiile/autorităţile implicate în aplicarea Strategiei naţionale antidrog, pe lângă Agenţie, se constituie Consiliul consultativ şi Consiliul ştiinţific şi de cercetare.
ANTIP