Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ion Crăciun, antrenorul lui HCM, nu se mulţumeşte doar cu titlul: „Vreau şi Cupa!”

Publicat in Gazeta Sporturilor, luni 16 mai 2011 ·

Antrenorul Ion Crăciun a prins gustul trofeelor şi visează la event cu HCM Constanţa

Proaspăt campion cu HCM Constanţa, Ion Crăciun a trăit un sezon special. A început campionatul pe banca tehnică a fetelor de la CS Tomis, încercînd o nouă aventură după proiectul eşuat de la Baia Mare. Nu i-a mers rău la prima experienţă în liga feminină, ducînd gruparea de pe Litoral pe podium.

La finalul lunii noiembrie a primit o ofertă de nerefuzat din partea echipei sale de suflet, HCM Constanţa, şi a venit cu inima deschisă pentru a cuceri primul titlu de campion. A intrat direct în luptă, chinuindu-se să salveze ce se mai putea din sezonul în Liga Campionilor, dar era prea tîrziu. S-a revanşat în campionat, unde a condus echipa de pe locul 4 spre titlu, în urma unei serii incredibile de 15 victorii.

Primul titlu de campion

Sîmbătă, şi-a atîrnat la gît prima medalie de campion şi s-a abţinut cu greu să nu plîngă de fericire. "Este un sentiment unic. Prima medalie de campion nu se uită niciodată, ca şi prima iubire. E adevărat că nu am pierdut nici un meci de la revenire, dar am avut şi momente de cădere, aşa cum a fost şi sîmbătă, cu Oradea. Este greu să-i menţii pe jucători în formă maximă de-a lungul meciurilor", a mărturisit Crăciun.

Tehnicianul în vîrstă de 55 de ani a prins deja gustul trofeelor şi pregăteşte terenul pentru event: "Nu ne gîndim la viitorul sezon al Ligii Campionilor, luăm meci după meci. Mai avem o etapă din actuala ediţie de campionat, apoi vine Cupa României, pe care îmi doresc enorm să o cîştigăm. Vreau eventul!".

- Ce faceţi, domnule Crăciun?

- Pregătesc meciul cu Pandurii, din ultima etapă.

- Nu sărbătoriţi cîştigarea titlului?

- Nu e timp de sărbătoare. Mai avem un joc, apoi Cupa României. Sîmbătă am ieşit cu băieţii la o terasă, am mîncat, am băut o bere,

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum 2 ore
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Cod galben de caniculă şi disconfort termic accentuat, în Capitală

Ziarul Financiar acum o ora
Vremea va fi călduroasă şi disconfortul termic va creşte în Capitală, la începutul săptămânii viitoare, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), în prognoza specială pentru municipiul Bucureşti. Începând de duminică, ora 12:00, până

Mesajul premierului Ilie Bolojan, cu ocazia Zilei Aviației Române și a Forțelor Aeriene

Ziua Constanta acum o ora
Premierul Ilie Bolojan a susținut un discurs, duminică, 20 iulie 2025, în cadrul ceremoniei organizată cu ocazia Zilei Aviației Române și a Forțelor Aeriene. „Suntem parte a Alianței Nord-Atlantice, iar acest lucru este o garanție și o responsabilit

Rusia anunţă că a doborât peste noapte 142 de drone ucrainene, inclusiv 27 deasupra regiunii Moscova

News.ro acum 38 minute
Ministerul rus al Apărării şi primarul Moscovei au anunţat că 142 de drone ucrainene au fost doborâte în noaptea de sâmbătă spre duminică, dintre care 27 deasupra regiunii capitalei, relatează Reuters. Dronele ar fi fost interceptate deasupra mai mu

Bolojan, mesaj cu ocazia Zilei Aviației Române: Suntem membri NATO, acest lucru este o garanție

Mediafax acum o ora
„Aviația este o forță esențială în securitatea și capacitatea de reacție a țării, care susține apărarea națională și prezența noastră credibilă în cadrul Alianței Nord-Atlantice. Avem oameni care își fac treaba zi de zi în uniformă sau în civil, în

Două cutremure în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanșează avertizare de tsunami

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Două cutremure cu magnitudinea de 6,7 şi 7,4 s-au produs duminică în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanşând o avertizare de tsunami, potrivit USGS (USGS), informează AFP, trans

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Ziarul Financiar acum o ora
Directorul general al companiei de tehnologie Astronomer din New York, Andy Byron, a demisionat după ce a fost văzut îmbrăţişând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei declaraţii transmise CNN. Consiliul de administraţie al Astronomer a ac

Oleksandr Usyk, KO devastator în lupta anului. Ucraineanul e campion mondial absolut la categoria grea

Adevarul acum 2 ore
La 38 de ani, Oleksandr Usyk a mai scris o pagină în istoria boxului profesionist. Pe stadionul Wembley, în fața a 90.000 de spectatori, ucraineanul l-a învins prin KO în repriza a 5-a pe reprezentantul gazdelor, Daniel Dubois, și a redevenit campio

Obiceiuri şi tradiţii de Sfântul Ilie. Ce nu ai voie să faci azi, 20 iulie, sub nicio formă

Cancan acum 2 ore
Sfântul Ilie este sărbătorit, în fiecare an, pe data de 20 iulie în fiecare an. El este celebrat ca fiind un mare făcător de minuni și aducător de ploi în vreme secetoasă. Sfântul și marele proroc Ilie, a primit de la Dumnezeu darul de a deschide și

WhatsApp pregătește o nouă funcție de inteligență artificială

HotNews acum 4 ore
Cea mai populară aplicaţie de comunicare din lume testează o funcţie care va rezuma mesajele necitite din mai multe conversaţii într-o singură operaţiune, scrie News.ro. După ce, în urmă cu o lună, a introdus funcţia Message Summaries, care rezumă m

Vremea

București
acum

30°
dum.

18°/34°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

27°
dum.

17°/36°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

31°
dum.

19°/31°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

29°
dum.

19°/35°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°