Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bălgrădean ar putea fi suspendat doar o etapă, caz în care ar prinde meciul cu Steaua

Publicat in Gazeta Sporturilor, miercuri 18 mai 2011 ·

Eliminat direct cu Brăneşti, portarul poate lua doar o etapă de suspendare, urmînd să apere în finala Cupei. Cu Timişoara, mănuşile vor fi preluate de Naumovski

Pe Ioan Andone l-au trecut fiorii în minutul 76 al partidei cu Brăneşti, cînd Cristian Bălgrădean l-a acroşat pe Zuluf la marginea careului, în postură de ultimul apărător. Pentru că în poartă a trebuit să intre Bărboianu, dar mai ales fiindcă goalkeeper-ul risca o suspendare de două etape pentru "roşu" direct!

Ieri, "cîinii" s-au liniştit. Ei susţin că regulamentul îi va permite portarului de 23 de ani să apere în finala Cupei, cu Steaua, de pe 25 mai. "Articolul 63 e clar: Cristi va fi suspendat numai o etapă, întrucît a oprit o ocazie clară de a marca a unui adversar aflat în atac spre poarta adversă, prin comiterea unei greşeli sancţionabile cu lovitură liberă sau penalty. Nu e vorba de violenţă sau comportament nesportiv. Sută la sută, el va evolua cu Steaua", a spus directorul sportiv al lui Dinamo, Constantin Dănilescu. Sîmbătă, cu Timişoara, între buturi va intra Naumovski, Dolha urmînd a fi rezervă.

"Bălgrădean nu are cum să fie suspendat mai mult de o etapă, aşa că îl voi avea apt pentru finala cu Steaua"

Ioan Andone, antrenor Dinamo

Găman se resimte

Ioan Andone nu ştie încă dacă se va putea baza pe Valerică Găman pentru finala Cupei. El a părăsit terenul accidentat în minutul 34 al partidei cu Brăneşti, acuzînd dureri la spate. "Nu ştiu dacă mă voi putea baza pe Găman, sper să nu fie ceva grav", a spus "Fălcosul". Doctorii susţin că fundaşul suferă de lombalgie, avînd şanse destul de mari să fie apt cu Steaua.

Eliminat direct cu Brăneşti, portarul poate lua doar o etapă de suspendare, urmînd să apere în finala Cupei. Cu Timişoara, mănuşile vor fi preluate de Naumovski

Pe Ioan Andone l-au trecu

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Protest pe sensul către Bucureşti al A1 – Un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României / Traficul a fost deblocat / Protestatarii, la sediul Poliţiei - VIDEO

News.ro acum o ora
Sensul către Bucureşti al A1 – Bucureşti – Piteşti a fost blocat, duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. La protest a participat încă un camion, a

Un italian declarat mort de medici s-a trezit după 30 de minute, în timp ce era așteptat dricul

HotNews acum 3 ore
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autorităţile italiene, transmite DPA, citată de Agerpres. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. Bă

Accident cu mai multe motociclete pe Transalpina / Trafic blocat / A fost alertat elicopterul SMURD

News.ro acum 57 minute
Mai multe motociclete sunt implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina, traficul rutier fiind blocat. Primele date arată că o persoană posibil să fie inconştientă, fiind alertat elicopterul SMURD. ”Detaşamentul de pompieri Seb

UPDATE - Accident cu mai multe motociclete pe Transalpina / Trafic blocat / Au fost alertate două elicoptere SMURD / Două persoane, în stop cardio-respirator

News.ro acum 33 minute
Mai multe motociclete sunt implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina, traficul rutier fiind blocat. Primele date arată că o persoană posibil să fie inconştientă, fiind alertat elicopterul SMURD. UPDATE: ”Forţele de intervenţ

Patru jandarmi au fost agresați fizic la PROTESTUL pentru Călin Georgescu, în Piața Victoriei. Carosabilul pe Bulevardul Kiseleff, blocat

Gandul acum 2 ore
În Piața Victoriei, din București, s-au adunat câteva sute de oameni care protestează față de alegerile anulate din decembrie 2024, având mesaje de susținere pentru Călin Georgescu, candidatul eliminat din cursa prezidențială după decizia CCR. În ac

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum o ora
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

Aeroporturile din Moscova, închise temporar după atacurile cu sute de drone lansate de Ucraina

HotNews acum 47 minute
Un atac susținut cu drone lansat de forțele ucrainene asupra Rusiei a dus la închiderea temporară a principalelor aeroporturi din Moscova și la anularea a cel puțin 140 de zboruri, au declarat oficialii locali, citați de BBC. Începând de sâmbătă dim

Mesaj dur al Papei Leon după atacul asupra unei biserici catolice: „Opriți barbaria acum”

HotNews acum 3 ore
Papa Leon XIV a cerut duminică încetarea „barbariei” războiului din Gaza și a „folosirii oarbe a forței”, apelul suveranului pontif venind la câteva zile după un atac israelian mortal asupra unei biserici catolice, transmite France Presse. „Solicit

Atacuri constante ale hackerilor asupra parlamentului german. Semnal de alarmă tras de președinta Bundestagului

HotNews acum o ora
Camera inferioară a parlamentului german, Bundestag, este supusă unui atac cibernetic constant și are nevoie de o protecție sporită împotriva hackerilor, a declarat duminică președinta Bundestagului, Julia Klockner, transmite DPA, citată de Agerpres

Alertă Cod Galben pentru aceste localități din județul Botoșani. Avertizare de ultimă oră

Botosani News acum o ora
Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o atenționare tip cod galben de instabilitate atmosferică accentuată pentru o parte din județul Botoșani, valabilă, sâmbătă, între orele 16:55 -18:30. Sunt vizate localitățile: Botoșani, Flămânzi, Voron

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

28°
dum.

17°/29°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

28°
dum.

17°/28°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

33°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°