Ministrul Mediului şi Pădurilor, László Borbély, a susţinut o conferinţă de presă în cadrul căreia a anunţat că startul programului "Casa Verde" persoane fizice pentru anul 2011 va avea loc la data de 1 iunie, potrivit unui comunicat de presă.
Ministrul Mediului şi Pădurilor a precizat, de asemenea, că vor fi lansate licitaţiile pentru investiţii prin Programului Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii pentru primul lot de obiective de investiţii de la administraţiile bazinale de apă Jiu (134.032.000 lei), Dobrogea Litoral (334.522.000 lei) şi Crişuri (164.411.000 lei). De asemenea, este în pregătire al doilea lot de obiective de investiţii de la administraţiile bazinale de Apă Mureş (311.345.000 lei) şi Siret
(253.021.000 lei).
F. A. Ministrul Mediului şi Pădurilor, László Borbély, a susţinut o conferinţă de presă în cadrul căreia a anunţat că startul programului "Casa Verde" persoane fizice pentru anul 2011 va avea loc la data de 1 iunie, potrivit unui comunicat de presă.

F. A.