Mesajul a fost trimis. Multumesc!

DNA l-a trimis în judecată pe președintele Consiliului Județean Argeș, Constantin Nicolescu

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 18 mai 2011 ·

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) i-au trimis în judecată, astăzi, pe președintele PSD al Consiliului Județean Argeș, Constantin Nicolescu, și alte zece persoane, printre care patru primari din județ și omul de afaceri Cornel Penescu, acuzați de fraude cu fonduri Phare și alte fapte de corupție. Sursa: FELIX CUCEANU

Potrivit DNA, Consiliul Judeţean Argeş a accesat, în cadrul unui proiect finanţat din fonduri PHARE, un program de finanţare nerambursabilă în valoare de 900.000 euro, ce avea ca obiectiv reabilitarea sau reconstrucţia a patru unităţi şcolare de pe raza judeţului Argeş, respectiv din municipiile Câmpulung, Curtea de Argeş şi comuna Budeasa. În cererea de finanțare s-a invocat că cele patru școli trebuie reconstruite pe motiv că ar fi fost afectate de inundaţiile din perioada aprilie - august 2005, situație care, potrivit procurorilor, nu era adevărată.

Cererea de finanţare a fost însoţită de o declaraţie de parteneriat semnată la data de 5 iunie 2006 de preşedintele Consiliului judeţean, Constantin Nicolescu, şi de primarii localităților Câmpulung, Curtea de Argeș și Budeasa. Cererea de finanţare a fost elaborată de directorul executiv al Direcţiei pentru Integrare Europeană şi Dezvoltare Regională din cadrul Consiliului judeţean Argeş, Florian Despan, care era totodată și manager de proiect.

În cererea de finanţare, depusă în data de 8 iunie 2006, a fost menţionat un document intitulat „Raportul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş”. Procurorii anticorupție susțin că acest raport nu a existat niciodată, lucru cunoscut de Constantin Nicolescu, în virtutea funcţiei sale de vicepreşedinte al Comitetului judeţean pentru situaţii de urgenţă. Cu toate acestea, a fost încheiat un contract de grant în baza căruia Consiliul Judeţean Argeş ar fi primit pe nedrept suma totală de 880.249,95 euro, cu titlu de finanţare exter

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BREAKING O mașină a intrat într-o mulțime de oameni pe bulevardul Santa Monica din Los Angeles, peste 20 de persoane sunt rănite

G4Media acum 15 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de persoane au fost rănite în Los Angeles după ce o mașină a intrat în mulțime pe Santa Monica Boulevard, unul dintre cele mai renumite bulevarde ale orașului, transmite Le Figaro. Urmărește

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 3 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 3 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Ministrul Mediului infirmă INTERZICEREA centralelor de apartament: ”Fake news” / Ce spune Directiva privind performanța energetică a clădirilor

Gandul acum o ora
Vor fi sau nu interzise centralele de apartament de către UE? O întrebare aflată pe buzele multor cetățeni, care a stârnit de multe ori discuții aprinse și chiar controverse în spațiul public. Diana Buzoianu, ministrul Mediului, susţine că ideea int

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Ministru USR, despre candidatura lui Cătălin Drulă la Primăria Capitalei: „Este exact acelaşi profil pe care l-a avut şi Nicuşor Dan”

HotNews acum 25 minute
Ministra Mediului Diana Buzoianu consideră că fostul lider USR Cătălin Drulă este „un om aplecat pe cifre”, exact cum este și președintele Nicușor Dan, fostul primar al Capitalei. Ministra USR a fost întrebată sâmbătă, la Prima TV, dacă Drulă va fi

Şeful armatei ucrainene declară că trupele sale sunt ferm pe poziţii în afara oraşului Pokrovsk

G4Media acum 24 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Şeful armatei ucrainene Oleksandr Sîrskîi a declarat vineri că forţele sale rămân ferme în apărarea Pokrovsk, oraş cheie pe frontul de est în războiul cu Rusia, intrat în al patrulea an, informează a

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 13 minute
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

Medalie de aur pentru România la atletism, la Campionatele Europene U23

Mediafax acum o ora
În aceste zile au loc Campionatele Europene U23 de atletism, la Bergen, în Norvegia, iar o reprezentantă a României din competiție a bifat o performanță remarcabilă. Este vorba despre Alexia Ioana Dospin, care vineri, 18 iulie 2025, a cucerit medali

SUA iau în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele de apărare

G4Media acum 44 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul apărării american, Pete Hegseth, a declarat vineri că administraţia SUA ia în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele Departamentului Apărării, informează agenț

Vremea

București
acum

29°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

28°
sâm.

17°/28°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

27°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°