Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UPDATE Mafia lemnului, destructurată în Prahova. Zece persoane au fost reţinute pentru 24 de ore

Publicat in Adevarul, joi 19 mai 2011 ·

Sute de poliţişti şi jandarmi au efectuat în această dimineaţă 43 de percheziţii domiciliare în Prahova pentru prinderea unor grupări infracţionale specializate în sustragerea de material lemnos.

ORA 15.00

Potrivit şefului IPJ Prahova, Bogdan Despescu, până în acest moment, zece persoane au primit mandate de reţinere pentru 24 de ore.

În urma descinderilor de astăzi, au fost confiscaţi 54 de metri cubi de material lemnos şi au fost reţinute trei utilaje şi 28 de fierăstraie mecanice. De asemenea, s-au ridicat 4.500 de lei, a căror provenienţă este, cel mai probabil, din valorificarea unei părţi a materialului lemnos.

Potrivit reprezentanţilor IPJ Prahova, printre cei 85 de prahoveni aflaţi sub urmărire penală se află şi persoane cu atribuţii de control şi care trebuiau să asigure cadrul legal pe domeniul silvic.

Anul trecut, în Prahova, au existat 141 de dosare penale având ca obiect tăieri ilegale de arbori şi sustragerea materialului lemnos.

ORA 10.00

Percheziţiile au avut loc pe raza localităţilor prahovene Ceraşu şi Slon, la domiciliul mai multor suspecţi. Până în prezent, a fost dispusă urmărirea penală faţă de 85de persoane pentru săvârşirea infracţiunilor de sustragere de material lemnos din fondul forestier naţional şi tăiere ilegală de arbori. Aceştia fac parte din 12 grupuri infracţionale specializate în sustragerea de material lemnos din Ceraşu şi Slon.

„Avem o anchetă în desfăşurare privind identificarea materialului lemnos rezultat ca urmare a tăierilor ilegale de arbori din zona Vălenii de Munte, în special din comuna Ceraşu", ne-a declarat Ana-Maria Gligan, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Vălenii de Munte. În perioada 2007-2011, 49 de prahoveni sunt suspectaţi că ar fi tăiat, în mod ilegal, mai mulţi arbori din pădurile prahovene. Acţiunile aveau loc în special

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 29 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

Oana Țoiu: Trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste, la a o ajuta să câștige

Mediafax acum 39 minute
Sâmbătă, la Antena 3 CNN, ministrul de Externe, Oana Țoiu, a condamnat atacurile rusești recente asupra Ucrainei, caracterizându-le drept „incalificabile”. De asemenea, oficialul a pledat pentru o sporire a sprijinului pentru Ucraina „Trebuie să fac

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 4 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum o ora
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 2 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 2 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 4 ore
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 7 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Doi copii de nouă ani, loviţi de un ski-jet pe Dunăre condus de un bucureștean care consumase alcool

HotNews acum 4 ore
Doi copii în vârstă de nouă ani care se scăldau în apele Dunării, în zona plajei Gostinu, județul Giurgiu, au ajuns sâmbătă la spital după ce au fost loviţi de un ski-jet condus de un bărbat care consumase alcool, anunță IPJ Giurgiu. Poliţiştii au f

Vremea

București
acum

23°
sâm.

17°/30°
dum.

19°/33°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

20°
sâm.

17°/26°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

21°/39°
Constanta
acum

21°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/29°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/28°
lun.

20°/32°
mar.

20°/32°
Timisoara
acum

23°
sâm.

16°/30°
dum.

19°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°