La câteva mii de kilometrii depărtare de România, în StateleUnite ale Americii pastorul Harold Camping i-a băgat pe yankey înjoc de glezne. După îndelungi calcule, el a ajuns la concluzia că21 mai 2011 e ziua în care omenirea va face în sfârşit cunoştinţăcu Apocalipsa. La Ploieşti nu a mai fost nevoie de niciun calcul.Oţelul nu a avut nevoie de niciun profet şi nici să aştepte vreominune dumnezeiască pentru a striga din răspunteri "Camponii!Campionii!". Victoria cu Astra (0-1) a fost avanpremiera petreceriide duminică, atunci când Dorinel şi ai lui vor ridica spre cer cupade campioni ai României.
Să fii deja şeful Ligii I şi să ştii că peste doar câteva luni aisă-l tragi de tricou pe Messi, Robben sau poate pe Ronaldo parcănu-ţi mai arde de un meci cu Astra din Ploieşti. Paselemoldovenilor au sunat şi ele în ritm de sărbătoare până la assistullui Ibeh din minutul 21. La primire s-a aflat Punosevac care l-aexecutat pe Grigore din 12 metri. Rost de egalare a fost în douătranşe. În prima repriză Fatai scăpat singur în careu a trimisdirect în pieptul lui Brăneţ şi în minutul 82, după o loviturăliberă executată foarte bine de Mihalache, dar rezolvată de acelaşiportar al Oţelului. Aşa s-au scris ultimele trei puncte pentru nouacampioană a României, nu e timp de nicio Apocalipsă, e începutullumii pentru Oţelul Galaţi.
ASTRA: C. Grigore -Măţel, L. Goian, Ov. Mihalache, Ţigănaşu - Străţilă, Seto, N'Doye,Al. Stan - Fatai, Tigoianu
Rezerve: Miron, Oprsal, Croitoru, Ben Teekloh, Bogdan Râpă
OŢELUL: Brăneţ - Râpă,Perendija, Sârghi, S. Ilie - Filip, Neagu - L. Iorga, Ibeh, L. Buş,Punosevac
Rezerve: Grahovac, Pena, Antal, Borbely, Cojoc, Mişelăricu,Ochiroşii
CLICK AICI PENTRU LIVETEXT
La câteva mii de kilometrii depărtare de România, în StateleUnite ale Americii pastorul Harold Camping i-a băgat pe yankey înjoc d