Toţi cei prezenţi au primit colivă şi câte un pahar cu vin din partea Ninei Jean, soţia actorului.
A trecut un an de când marele actor Jean Constantin a trecut în lumea celor drepţi, însă nimeni nu l-a uitat. Pe 26 mai 2010, renumitul actor constănţean era găsit mort în apartamentul său din Constanţa de un bun prieten. Inima lui „nea Jean" încetase să mai bată şi mii de oameni l-au condus pe ultimul drum. Pasionat de pescuit, Jean Constantin făcea parte din „Asociaţia Pescuit Agrement Scufundări Autohtone Albatros" din Constanţa, al cărui preşedinte era chiar actorul. Membrii au decis ca această asociaţie să poarte numele artistului.
Pe 26 mai 2010, cortina a căzut pentru ultima dată la Teatrul "Fantasio" din Constanţa, acolo unde s-a aflat depus sicriul maestrului Jean Constantin. Sute de persoane l-au aplaudat şi i-au adus un omagiu actorului care a fost condus pe ultimul drum cu fanfara militară.
Constănţenii au fugit de la serviciu ca să-l vadă pentru ultima dată pe cel care i-a făcut să râdă atâţia ani iar circulaţia în oraş a fost oprită pentru trecerea cortegiului. Artistul a fost înmormântat pe Aleea Actorilor din Cimitirul Central din Constanţa. La şase luni de la dispariţia lui Jean Constantin, soţia sa, Nina Jean, a avut grijă ca oricine va trece pe lângă mormântul lui să stea o clipă şi să-şi amintească de filmele în care ne făcea să râdem. La mormântul actorului a fost amplasat un bust de bronz al acestuia, aşezat pe un soclu de marmură.
Toţi cei prezenţi au primit colivă şi câte un pahar cu vin din partea Ninei Jean, soţia actorului.
A trecut un an de când marele actor Jean Constantin a trecut în lumea celor drepţi, însă nimeni nu l-a uitat. Pe 26 mai 2010, renumitul actor constănţean era găsit mort în apartamentul său din Constanţa de un bun prieten. Inima lui „nea Jean" încetase să mai bată şi mii de oameni