Doi bărbaţi din judeţul Olt riscă să ajungă la închisore, după ce ieri au fost prinşi de poliţişti la volan, deşi erau băuţi şi nu mai aveau dreptul de a conduce.
Primul depistat în trafic a fost Gelu P., de 57 de ani, din comuna Morunglav. Potrivit oamenilor legii, acesta avea permisul suspendat de ceva timp. „Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest şi a rezultat o concentraţie de 1,12 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a explicat comisarul-şef Claudia Radu.
Apoi, o patrulă din cadrul Poliţiei Corabia l-a depistat în trafic pe Daniel C., de 33 de ani, din comuna Ianca. Tânărul conducea un autovehicul pe D.N. 54, pe raza comunei Ianca, având permisul de conducere reţinut. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 1,04 mg/l alcool pur în aerul expirat.
„În ambele cazuri se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiuni de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere şi conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având o îmbibaţie alcoolică peste limita legală”, a mai spus Claudia Radu.
Tot ieri, agenţii de poliţie l-au identificat în trafic pe Ionuţ J., de 18 ani, din comuna Rotunda, care conducea un autovehicul fără a avea permis. Poliţiştii i-au întocmit şi acestuia dosar penal pentru fapta sa.