"Privatizarea managementului" la companiile de stat este ultima descoperire naţională în materie de reformă. Este prezentată ca o soluţie inovativă de la care se aşteaptă o îmbunătăţire a performanţei marilor întreprinderi păstorite de diverse ministere sau organisme guvernamentale, o măsură ce ar readuce în zona de profitabilitate multe societăţi care actualmente nu fac decât să acumuleze datorii către bugetul public, către furnizori şi către bănci, provocând blocaje în lanţ în economie. Nu ştiu dacă Fondul Monetar Internaţional este cel ce a venit cu această idee sau doar a acceptat-o în lipsa unor soluţii mai bune - fapt este că privatizarea managementului figurează la loc de cinste printre măsurile avute în vedere pe perioada următorului acord.

Ideea unui management privat la întreprinderile de stat nu este nouă, ea a fost discutată în repetate rânduri după 1990 şi a fost chiar creat cadrul legislativ pentru aplicarea ei. Formal, şi în momentul de faţă managementul societăţilor de stat este privat, fiind exercitat de persoane selectate pe criterii profesionale, care activează în baza unui contract de management şi a unor obiective de performanţă. Numai că în practică sistemul nu a dat rezultatele scontate: selecţia managerilor a fost întotdeauna influenţată (adesea preponderent) de criterii politice, performanţa economică a societăţilor conduse a devenit secundară în aprecierea succesului managerial, iar contractele de management s-au transformat în instrumente de perenizare a unor echipe de conducere care cu greu pot fi schimbate sau sancţionate. Au apărut "baronii" din întreprinderile de stat, pentru care menţinerea în posturi de conducere depinde în primul rând de abilitatea de a stabili şi întreţine bune relaţii cu autorităţi locale şi centrale, cu lideri de sindicat, cu oameni politici sau de afaceri influenţi, într-o încrengătură de interese publi