Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oferta de vânzare a 21% din Alro, marea surpriză a anului pe Bursă, este o gură de oxigen nesperată pentru piaţa locală de capital

Publicat in Ziarul Financiar, luni 23 mai 2011 ·

Vânzarea pe Bursă a unui pachet de 21% din acţiunile Alro ar putea face din producătorul de aluminiu una dintre companiile de referinţă ale pieţei locale, la fel cum era în perioada 1998-2001, înainte de a fi preluată de ruşi.

Anunţul ruşilor de la Vimetco privind intenţia de a vinde 21% din acţiunile producătorului de aluminiu Alro Slatina (ALR) a luat prin surprindere întreaga piaţă de capital, venind într-un moment în care Bursa, brokerii şi investitorii locali se uită de ani de zile la stat pentru a aduce marfă nouă în piaţă.

În ultimii zece ani, listările unor companii private pe Bursa de la Bucureşti pot fi numărate pe degetele de la o mână, iar multinaţionalele care au cumpărat companii româneşti listate au făcut tot posibilul pentru a le delista astfel încât să-şi ferească afacerile de ochii indiscreţi ai investitorilor. Exemplele sunt numeroase: Dacia, Arctic, Terapia, Sidex, producătorii de ciment, producătorii de bere, Asirom, Automobile Craiova (Ford), toate au fost la un moment dat pe Bursă şi au fost retrase de către investitorii care le-au preluat, lăsând în urmă goluri greu de umplut, mai ales că la capitolul noi intrări lista este mult mai scurtă.

Acum, pentru prima dată în ultimii 16 ani de când există Bursa de la Bucureşti, un investitor străin vine cu intenţia de a vinde o parte dintre acţiunile pe care le deţine în piaţă, când i-ar fi fost mai la îndemână să delisteze compania (ruşii de la Vimetco controlează 88% din Alro).

Lăsând la o parte speculaţiile privind motivele care i-au împins pe ruşi să ia această decizie, care ar putea fi nevoia de refinanţare a datoriilor tot mai mari sau nevoia de capital pentru a continua extinderea operaţiunilor din China, ceea ce este important este semnalul pe care-l va da această tranzacţie pentru piaţă, în eventualitatea în care se va concretiza.

"Oferta Alro este marea su

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 56 minute
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum o ora
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

Polonia investighează o întrerupere a sistemului de control al traficului aerian

Ziarul Financiar acum 51 minute
Serviciile poloneze investighează o întrerupere a sistemului de gestionare a traficului aerian, declară sâmbătă purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne al ţării, citat de Reuters. „Ofiţeri ai Agenţiei de Securitate Internă colectează informa

O nouă lege iniţiată de deputatul Silviu Vexler, atacată la CCR de Nicușor Dan: Sunt încălcate principii constituţionale / Ce prevede actul normativ

HotNews acum 38 minute
Preşedintele Nicuşor Dan a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu modificări la legea privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, prin care se sancţionează, ca în cazul preoţilor, exercitarea fără drept a profesiei şi de „ra

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 4 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Brigadă de arbitri din Belgia la meciul Shkëndija – FCSB, din turul doi preliminar al Ligii Campionilor

G4Media acum 50 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Meciul Shkëndija (Macedonia) – FCSB, care va avea loc, marţi, în prima manşă din turul doi preliminar al Ligii Campionilor, va fi arbitrat de o brigadă din Belgia, condusă de Nathan Verboomen, noteaz

Ministrul Mediului - Interzicerea centralelor de apartament de către UE este un fake news

Ziua Constanta acum 35 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat, sâmbătă, că informațiile apărute în mediul online privind interzicerea centralelor de apartament de către Uniunea Europeană reprezintă un fake news, precizând că nu există o decizie la nivel european p

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 5 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 5 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Atenție dacă mergeți în Bulgaria! Se interzice circulația autocamioanelor cu masa mai mare de 20 de tone în 9 regiuni

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Bulgaria asupra faptului că, în perioada 21-25 iulie a.c., în intervalul orar 13:00-21:00, pe fondul temperaturilor ridicate, ci

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/24°
dum.

17°/31°
lun.

18°/34°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

27°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/30°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

15°/24°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

28°
sâm.

16°/29°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°
mar.

20°/34°