„Adevărul“ a analizat programele economice ale partidului de guvernământ şi ale opoziţiei. Nici unii nici alţii nu se dau în lături de la promisiuni fără acoperire. Promisiunile făcute în 2009 de PDL sunt de-a dreptul fantasmagorice: deficit bugetar de 1,7%, 800 de kilometri de autostrăzi, salarii mărite. USL face promisiuni la fel de nerealiste.
Ziarul „Adevărul" a obţinut în exclusivitate programul economic de guvernare al Uniunii Social-Liberale. La o primă vedere, documentul prevede măsuri de dreapta, însă principiile sociale, de stânga, au fost insinuate în subsidiar şi acestea pot creşte implicarea şi importanţa pe care statul o are în economie.
Programul de guvernare al PDL este plin de promisiuni şi expresii de genul "vom acorda, vom mări, vom eficientiza". La fel ca şi în programele fostelor guvernări, măsurile de implementare ale acestor promisiuni lipsesc cu desăvârşire. Actualitatea economică din România a obligat actuala coaliţie de guvernământ să admită că nici una dintre promisiunile electorale nu poate fi îndeplinită.
Este la fel de adevărat că România se află în prezent în era guvernării Fondului Monetar Internaţional. Intervenţia FMI care a împrumutat ţara noastră cu 23 de miliarde de euro alături de Banca Mondială şi de Comisia Europeană a obligat Guvernul să reducă risipa.
Guvernul a avut însă de ales modalitatea prin care va reduce cheltuielile şi, în iunie 2010, a decis că o poate face prin tăierea salariilor bugetarilor şi majorarea taxelor şi impozitelor. Aceste măsuri au făcut ca România să fie, alături de Grecia, singurele ţări care continuă să se afle în criză economică. Aşa se face că discrepanţa dintre programul de guvernare al PDL şi actul guvernării din prezent să fie una de proporţii.
USL, populism pe un schelet liberal
De la nou-înfiinţata Uniune Social-Liberală, însă, el