„Spălat“ de preşedintele interimar Marian Lupu, şeful său de la PD, de interdicţia de a ocupa funcţii publice timp de cinci ani, Leonid Balan, fostul edil de Păpăuţi, raionul Rezina, candidează la şefia localităţii.
Balan, secretar executiv al organizaţiei raionale Rezina a PD, s-a înscris în cursa pentru Primăria Păpăuţi, din partea PD, în chiar ultima zi în care o mai putea face, la 5 mai, la două săptămâni după ce a fost graţiat, prin singurul decret de acest fel emis de către Lupu.
Fostul edil, condamnat anterior pentru abuz în serviciu şi ilegalităţi comise în procesul de privatizare a proprietăţii fostului colhoz, declară că are tot dreptul - atât din punct de vedere juridic, cât şi moral - să revină în funcţia de edil-şef al localităţii. „N-am comis crime, n-am omorât oameni, pe mine m-au pus în genunchi nişte potlogari. Şase ani am fost terorizat cu dosare“, se plânge fostul primar.
El nu vede nicio problemă în faptul că cel care l-a graţiat îi este şef la partid. „Marian Lupu a restabilit un adevăr. Pot să vă dovedesc prin documente, prin probe că sunt nevinovat. Am apelat şi la Voronin, şi la Ghimpu, dar nu m-au auzit“, spune Balan.
CONTRACANDIDAŢII, REVOLTAŢI
Contracacandidaţii săi sunt de altă părere. „Pentru ce merite a fost graţiat? Balan mai are nas să candideze?“, se întreabă Victor Leşan (PL). „Dumnezeu ştie cum a obţinut amnistia asta. Lumea din sat nu-l mai vrea. Nu ştiu ce i-a venit să se înscrie în cursa electorală“, spune şi Oleg Stolear (PLDM).
Leonid Balan, singurul moldovean „iertat“ de Lupu
„Adevărul“ a scris, la 28 aprilie, că preşedintele Marian Lupu a emis, la mijlocul lui aprilie, primul şi singurul decret de graţiere individuală. Cel iertat este Leonid Balan, secretar al organizaţiei raionale Rezina a PD şi unul dintre sponsorii generoşi ai formaţiunii la alegerile di