Adolescenta a adunat peste 80 de premii şi diplome. A obţinut Grand Prix-ul la Festivalul Internaţional „Open Europe“ de la Moscova.
Andreea Tuduriu, elevă în clasa a VI-a la Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri“ din Bacău, a început să cocheteze cu muzica încă de la grădiniţă. A descoperit-o profesorul de muzică Mugurel Neuman, care a simţit că vocea ei poate să o ducă departe şi aşa a şi fost. A sfătuit-o să participe la cursuri şi concursuri de specialitate, iar rezultatele nu au întârziat să apară. „Primul premiu l-am câştigat la 6 ani, când am participat la Concursul «Panseluţa de Ciocolată» şi am plecat acasă cu trofeul. De atunci am început să mă pregătesc tot mai mult şi să merg la cât mai multe festivaluri“, spune Andreea.
Face navetă pentru ore
O bună perioadă de timp s-a pregătit cu Marius Ţeicu, dar din cauza distanţei prea mari a renunţat la deplasările în Capitală şi acum ia cursuri de la Cristina Cozma, profesoară la Palatul Copiilor din Iaşi şi de la Ionuţ Gheorghieş, profesor de muzică la Colegiul Naţional de Artă „George Apostu“ din Bacău. A urcat pe scenă la concursuri importante din ţară, dar marile rezultate le-a obţinut la competiţiile internaţionale, acolo unde atât ea cât şi tatăl ei, care o însoţeşte peste tot, consideră că sunt cele mai corecte jurii.
„Nu spun că nu mai particip şi în ţară, dar prefer străinătatea. Pe la 9 ani am fost la un festival de muzică pentru copii unde, la repetiţii, o importantă textieră, care făcea parte din juriu, mi-a spus că am o voce foarte bună. Am intrat în concurs, unde am interpretat foarte bine şi la final nu am luat nimic. Când am întrebat mi s-a spus că sunt aritmică. M-a cam dezamăgit“, a povestit Andreea.Toate acestea rămân în urmă atunci când talentata cântăreaţă câştigă o competiţie importantă, aşa cum este Festivalul Internaţional de Muzică „Open Europe“ din Moscov