Ungaria a achiziţionat, astăzi, pachetul de 21,2% din acţiunile grupului petrolier ungar MOL, deţinut de compania rusească Surgutneftegas, punând astfel în siguranţă una dintre cele mai importante companii, a anunţat premierul Viktor Orban. Sursa: Reuters
tere"Astăzi Ungaria a răscumpărat de la Rusia pachetul de 21,2% din titlurile MOL. Din punct de vedere strategic, am reuşit să punem în siguranţă una dintre cele mai importante companii", a declarat Viktor Orban, citat de Reuters.
Premierul ungar nu a dezvăluit detaliile tranzacţiei, estimate de analişti la 517 miliarde forinţi (1,9 miliarde de euro), pe baza ultimului preţ de 23.310 forinţi înregistrat de titlurile MOL, înainte ca Bursa de Valori de la Budapesta să suspende, marţi, de la tranzacţionare, acţiunile MOL, la cererea companiei.
Încercări eșuate de preluare ostilă
La începutul lui 2009, grupul austriac OMV a luat prin surprindere conducerea MOL, anunţând că şi-a vândut participaţia de 21% ruşilor de la Surgutneftegas, după o tentativă eşuată de preluare ostilă a companiei ungare, așa cum a fost catalogată de MOL.
Ulterior, compania rusă Surgutneftegas a anunţat că a plătit grupului OMV suma de 1,4 miliarde euro pentru acţiunile companiei petroliere ungare MOL.
Tot în contextul acestei tranzacţii, directorul general executiv al OMV de atunci, Wolfgang Ruttenstorfer, a fost pus sub urmărire penală, fiind acuzat de procurorii de la Viena de manipularea bursei (insider trading).
Asta după ce ar fi achiziţionat, potrivit procurorilor, un pachet de acţiuni la OMV în valoare de 620.000 de euro, cu o săptămână înainte ca grupul austriac să anunțe vânzarea pachetului de 21% din acţiunile MOL contra sumei de 1,4 miliarde euro, aproape dublu față de cât valorau pe bursă la acel moment. Tranzacția a condus și la aprecierea titlurilor O