Danone România a înregistrat în anul 2010 o creştere a cifrei de afaceri cu 10%, atingând 476 milioane lei, comparativ cu 435 milioane lei în 2009, informează un comunicat de presă.
Danone îşi consolidează poziţia de lider în categoria produselor lactate proaspete din ţara noastră, crescându-şi cota de piaţă la 58% în 2010. De asemenea, compania deţine cote de piaţă în creştere atât pe segmentul de iaurturi, cu o valoare de 69%, cât şi pe segmentul iaurtului cu fructe, de 72%.
"Toate aceste cifre demonstrează că modelul de business dezvoltat de Danone România, în contextul economic actual, şi-a dovedit eficienţa. Susţinerea consumului de produse lactate rămâne, şi în acest an, o prioritate pentru noi. Strategia Danone este de a fi aproape de consumatorii săi prin politica de preţ, ofertele promoţionale şi prin inovaţiile pe care le pregătim, deoarece ne dorim să le oferim mereu românilor gusturi noi şi combinaţii cât mai atractive", a declarat Stephane Batoux, Director General, Danone România & Ţările Adriatice.
F. A. Danone România a înregistrat în anul 2010 o creştere a cifrei de afaceri cu 10%, atingând 476 milioane lei, comparativ cu 435 milioane lei în 2009, informează un comunicat de presă.
Danone îşi consolidează poziţia de lider în categoria produselor lactate proaspete din ţara noastră, crescându-şi cota de piaţă la 58% în 2010. De asemenea, compania deţine cote de piaţă în creştere atât pe segmentul de iaurturi, cu o valoare de 69%, cât şi pe segmentul iaurtului cu fructe, de 72%.
"Toate aceste cifre demonstrează că modelul de business dezvoltat de Danone România, în contextul economic actual, şi-a dovedit eficienţa. Susţinerea consumului de produse lactate rămâne, şi în acest an, o prioritate pentru noi. Strategia Danone este de a fi aproape de consumatorii săi prin politica de preţ, ofertele promoţionale şi pr