Ultimul act al Cupei a început conform previziunilor, fiecare echipă făcînd ce ştie mai bine. Dinamo a stat la pîndă în speranţa lansării unor şarje letale, iar Steaua a pasat, urmărind să-şi macine încet-încet rivala, s-o toace. Cum jocul de posesie s-a dovedit superior celui de aşteptare, garnitura din Ghencea a controlat autoritar prima jumătate de oră. Ea era OK, iar adversara KO, inertă, parcă lipsită de reflexe.

Superb, golul înscris de Dică din lovitură liberă a căzut logic şi a răsplătit o prestaţie mai inspirată şi mai insistentă. Întrucît Dinamo părea fără reacţie, unii şi-au zis că finala s-a şi încheiat. Impetuosul Torje, de departe omul numărul1 al “cîinilor”, a ţinut să-i readucă însă pe suporterii stelişti cu picioarele pe pămînt. A transformat şi el o lovitură liberă, gol la fel de frumos ca al lui Dică, realizare care a echilibrat partida. Rolurile s-au inversat şi încheierea primei reprize i-a aparţinut lui Dinamo.

După reluare, a crescut ritmul, dar şi spectacolul, devenit pe alocuri captivant. Nefericitul Bărboianu a trimis mingea în proprie poartă, după care întîlnirea a continuat pe contre, cu ratări de ambele părţi. Tabela de marcaj nu s-a mai modificat, ea consfinţind succesul meritat al Stelei.

Se poate spune că victoria Stelei a însemnat şi norocul lui Marius Avram, salvarea unui arbitru care a dezavantajat-o de cîteva ori pe cîştigătoarea Cupei în debutul partidei, dar şi o dată, spre final, pe învinsa acesteia. Întîi, “centralul” i-a refuzat Stelei un penalty cînd Moţi l-a agăţat în careu pe Nicoliţă. Apoi, s-a mulţumit să-l avertizeze pe acelaşi Moţi, deşi se cuvenea direct cartonaşul roşu pentru o intervenţie violentă asupra lui Bilaşco. Adăugînd că Avram a greşit şi în faza dinaintea golului egalizator, pentru că n-a fost fault, ci Torje a căutat şi a provocat contactul, deducem cît de grav a gafat Marius Avram. El