Parohul Teodor Constantin trăieşte de aproape un an cu soţia şi fiica lor în capela din curtea unei biserici din Tufeni. În timp ce unii localnici spun că preotul nu are unde să stea, alţii nu sunt de acord cu faptul că acesta a transformat capela într-o casă parohială.
Biserica se află în construcţie
Teodor Constantin, unul dintre preoţii din comunei Tufeni, locuieşte de aproape un an, cu familia sa, în clădirea destinată găzduirii morţilor. “Părintele nu e din localitate, e venit tocmai de la Ploieşti şi nu are unde să stea. Locuieşte în capelă cu soţia şi fiica lor. Nu mi se pare un lucru rău, dacă nu are o casă parohială, cum ar fi fost normal, ce facă?”, a spus Ioana Sandu, localnică. Potrivit informaţiilor oficiale, biserica şi capela au fost construite cu bani de la Ministerul Culturii şi Cultelor. De doi ani, lucrările au stagnat. De curând, preotul Constantin a construit chiar şi o terasă pe care a unit-o cu capela.
Preotul Teodor Constantin
Întrebat dacă are aprobare pentru a locui acolo, dar şi pentru terasa ridicată, popa a sărit ca ars: “Nu este capelă mortuară, mai multe nu comentez. Mergeţi la Episcopie!”. Localnicii spun că prerotul este un slujitor foarte bun, dar nu sunt de accord cu faptul că acesta locuieşte în capelă. “Nu mi se pare normal lucrul acesta. O capelă este destinată săvârşirii de rituri şi ritualuri. Destinaţia unei construcţii nu trebuie schimbată”, a spus Marian Burduşa, localnic.
Familia care a locuit în capelă (strânga), în dispută cu unii localnici
“Pe mine m-a dat afară din capelă, a zis că o pângăresc”
Înainte ca preotul Constantin să se mute în capelă, în aceasta a locuit o perioadă familia Baraitaru, din comună. “Am stat acolo cu soţia până când a venit preotul Constantin şi ne-a gonit, a zis că mă culc cu femeia acolo şi pângăresc capela. Cum am plecat noi, s-a mut