Ticu Simion• Recent au inceput lucrarile pentru amenajarea unei baze sportive, cu un teren de fotbal, care va avea si iluminat nocturn • In perioada urmatoare, vor demara lucrarile pentru infiintarea retelei de canalizare • Reteaua de aductiune de apa potabila a fost finalizata
Si anul acesta, in comuna Ciohorani, condusa de social-democratul Ticu Simion, se vor derula proiecte de modernizare a infrastructurii, in valoare de cateva zeci de miliarde de lei. Avand in vedere ca anul trecut a fost finalizata o aductiune de apa in comuna, cu o lungime de aproximativ 3,6 kilometri, in perioada urmatoare vor demara lucrarile de infiintare a retelei de canalizare. Lungimea acesteia va fi de 3,7 kilometri. Valoarea estimata a proiectului este de aproximativ 33 de miliarde de lei vechi, aici intrand si realizarea unei statii de epurare. "Am primit deja 9 miliarde de lei de la bugetul de stat pentru a demara lucrarile la reteaua de canalizare. Daca vom beneficia la timp de fonduri, vom putea finaliza anul acesta si investitia in cauza", a spus primarul Ticu Simion.
Un alt proiect important care a demarat recent priveste realizarea unei baze sportive in comuna. Reamintim ca, in cursul anului trecut, in comuna Ciohorani a fost inaugurata una dintre cele mai moderne sali de sport din judetul Iasi. Valoarea investitiei la baza sportiva se ridica la 5,2 miliarde de lei vechi si include amenajarea unui teren de fotbal cu iluminat nocturn, doua piste de alergare, groapa de sarit etc. Si asta nu este tot. Incepand cu data de 1 iunie toata comuna va fi conectata la internet. "Recent, operatorul de telefonie si internet a terminat investitiile in modernizarea instalatiilor pe care le are pe teritoriul comunei, astfel incat de la 1 iunie vom avea internet pe toate ulitele", a adaugat primarul Ticu Simion.
Ticu Simion• Recent au inceput lucrarile pentru