Radu Mihăescu va fi noul Director General al Codecs începând de mâine, 31 mai, potrivit unui comunicat remis redacţiei. Radu Mihăescu îl va înlocui în funcţia de Director General pe Adrian Dan Băbuţan, care a fost numit în poziţia de Vicepreşedinte al Consiliului de Administraţie.
"Vreau să îi mulţumesc lui Dan Băbuţan pentru tot ceea ce a făcut în calitate de Director General al Codecs. Datorită eforturilor sale, Codecs a reuşit să depăşească una dintre cele mai dificile perioade din istoria companiei şi să rămână, în continuare, un reper pe piaţa serviciilor de management training. Acum, Codecs a intrat într-o nouă etapă de dezvoltare. Avem idei noi, oameni şi programe noi şi ne propunem ca, în perioada imediat următoare, să extindem activitatea Codecs pe noi pieţe din ţară şi din străinătate", a declarat Radu Mihăescu.
F. A. Radu Mihăescu va fi noul Director General al Codecs începând de mâine, 31 mai, potrivit unui comunicat remis redacţiei. Radu Mihăescu îl va înlocui în funcţia de Director General pe Adrian Dan Băbuţan, care a fost numit în poziţia de Vicepreşedinte al Consiliului de Administraţie.

F. A.