Printr-un schimb de terenuri între municipalitate şi Silcotub se va prelua lacul Jirlău şi terenul adiacent. Primăria doreşte să transforme acestă zonă într-un punct atractiv pentru călărăşeni, ce include locuinţe de vacanţă, spaţii de relaxare, precum şi amenajarea unui debarcader pentru ambarcaţiuni uşoare.
Autorităţile locale doresc transformarea zonei care este în acest moment acoperită cu diverse construcţii ilegale şi grădini, într-o zonă de recreere ce include locuinţe de vacanţă, spaţii de relaxare, mult spaţiu verde, precum şi amenajarea unui debarcader pentru ambarcaţiuni uşoare, prin care va fi pus în evidenţă lacul precum şi terenul adiacent. „Ne dorim să extindem Parcul Dumbrava până la Mircea Vodă“, a declarat primarul Nicolae Dragu.
Zona pe care Primăria a preluat-o este în prezent ocupată cu diverse gospodării improvizate şi servea pentru creşterea animalelor şi exploataţii agricole mici. Practic, până în 1994, oamenii plăteau o mică chirie pentru acest teren pe care plantau roşii, castraveţi sau ceapă, sau alte plante, însă, de atunci, toţi ocupă gratuit acel teren. Dat fiind că pe mal a fost construit cartierul ANL, această zonă avea nevoie urgentă de o curăţenie radicală.
Gospodării de 20 de ani
Costel Prodan (61 de ani) are aproximativ 1.000 de metri pătraţi de teren pe care şi-a construit o căsuţă, o seră şi se ocupă cu cultivarea legumelor şi a fructelor. Acesta are terenul de 20 de ani şi a avut grijă că cultive în fiecare an legume, şi-a făcut chiar şi fântână. „Am investit mult aici, dar am şi câştigat. Dacă o să ne demoleze, asta e. Ce să facem, nu putem să ne luptăm cu ei“, spune acesta. Terenul îl cultivă an de an, iar pentru Costel Prodan reprezintă o modalitate de a-şi petrece timpul liber, şi de a sta în natură. „Cultiv legume, zarzavaturi, fructe. Vara nu cumpăr nimic“, spune bărbatul.
„Am plătit o p