Romgaz acordă 410.000 de lei pentru organizarea meciului prin campionul mondial Lucian Bute îşi va pune centura la bătaie în data de 9 iulie 2011 la Romexpo.
Consiliul de administraţie a luat această decizie în data de 17 mai 2011, în urma cererii primite de la Federaţia de Box. “Acceptând rolul pe care-l deţine în raportul său faţă de asteptările de ordin social, Romgaz îşi asumă responsabilitatea socială ca o iniţiativă corporativă liber aleasă, dincolo de obligaţiile economice şi legale, în scopul îndeplinirii angajamentelor sociale pe termen lung ce contribuie la dezvoltarea comunităţii şi îmbunătăţirea calităţii vieţii.
În acest sens, compania deţine o atitudine proactivă pentru sprijinirea actelor filantropice şi sponsorizarea substanţială a unor domenii precum învăţământ, cultura şi sport. În urma cererii primite de la Federaţia Română de Box, Romgaz în cadrul sedinţei Consiliului de Administraţie din data de 17 mai 2011 a luat decizia de a sprijini sportul românesc şi a Federaţia Română de Box, în vederea promovării imaginii Romgaz la nivel naţional şi internaţional”, se arată în comunicatul companiei.
Compania menţionează că a luat această decizie deoarece încearcă să se extindă la nivel internaţional iar meciul lui Bute este un bun prilej. “Dat fiind faptul că este concentrată să-şi dezvolte activitatea în afara graniţelor ţării, compania va acorda sprijin financiar în valoare de 410.000 lei pentru organizarea evenimentului pugilistic Gala de box pentru titlul mondial, versiunea IBF la categoria supermijlocie, a pugilistului român Lucian Bute, un eveniment sportiv de talie internaţională cu o audienţă foarte mare, care va avea loc la Bucureşti pe data de 09 iulie 2011”, precizează compania.
Reamintim, Hidroelectrica sprijină evemimentul cu 600.000 de lei, iar Jurnalul Naţional a dezvăluit că şI Transelectrica