Rezervele mondiale de petrol au sporit anul trecut, companiile din domeniu descoperind mai mult ţiţei decât au utilizat, potrivit unei analize realizate de compania britanică BP Plc.
În raportul său, BP notează că rezervele dovedite de petrol au crescut cu 6 miliarde de barili anul trecut (0,5%), la nivel mondial, ajungând la 1.383 miliarde de barili. În acelaşi timp, producţia globală de petrol a ajuns la 82 milioane de barili pe zi, adică 29,9 miliarde de barili pentru întregul an.
Totodată, rezervele dovedite de gaze naturale au urcat uşor, la 187.100 miliarde metri cubi, de la 186.600 miliarde metri cubi în 2009.
Consumul mondial de petrol a crescut anul trecut, după doi ani consecutivi de declin, de la 84,7 milioane barili pe zi la 87,4 milioane barili pe zi. Consumul de gaze a crescut la nivel global cu 7,4% în 2010, la 3.169 miliarde metri cubi, acesta fiind cel mai important avans din 1984 până în prezent. Producţia de gaze a ajuns la volumul record de 3.193,3 miliarde metri cubi, mai mare cu 7,3% decât în 2009.
ALINA VASIESCU
Cele mai importante descoperiri de zăcăminte de ţiţei au fost făcute în India, Brazilia şi Rusia, potrivit BP.
Rezervele mondiale de petrol au sporit anul trecut, companiile din domeniu descoperind mai mult ţiţei decât au utilizat, potrivit unei analize realizate de compania britanică BP Plc.
În raportul său, BP notează că rezervele dovedite de petrol au crescut cu 6 miliarde de barili anul trecut (0,5%), la nivel mondial, ajungând la 1.383 miliarde de barili. În acelaşi timp, producţia globală de petrol a ajuns la 82 milioane de barili pe zi, adică 29,9 miliarde de barili pentru întregul an.
Totodată, rezervele dovedite de gaze naturale au urcat uşor, la 187.100 miliarde metri cubi, de la 186.600 miliarde metri cubi în 2009.
Consumul mondial de petrol a crescut anul trec