Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Anul României? Tricolorii debutează azi împotriva Namibiei la IRB Nations Cup

Publicat in Gazeta Sporturilor, vineri 10 iunie 2011 ·

"Stejarii" nu au cîştigat niciodată IRB Nations Cup, competiţia ajunsă la a şasea ediţie. Înaintea Cupei Mondiale, "tricolorii" vor să-şi adjudece trofeul.

Azi debutează la Bucureşti a şasea ediţie a IRB Nations Cup, cel mai tare turneu amical de rugby în 15. România găzduieşte pentru a cincea oară competiţia, prima ediţie avînd loc în Portugalia.

Chiar dacă au jucat acasă, "stejarii" nu au reuşit să pună niciodată mîna pe trofeu. Încearcă să o facă în acest an. "Ar fi un lucru extraordinar pentru rugbyul românesc. Nu avem însă nici o certitudine că putem cîştiga. Ne dorim foarte mult, o să dăm totul ca să facem meciuri bune, dar rezultatele sînt greu de prevăzut", a declarat căpitanul României, talonerul Marius Tincu.

Georgia e văzută de mai toţi antrenorii prezenţi la turneu drept marea favorită din acest an, gruzinii venind la Bucureşti cu cei mai buni jucători ai lor, pregătind Cupa Mondială de la sfîrşitul anului, din Noua Zeelandă. "Nu ne-am propus neapărat să cîştigăm trofeul, cred că va fi mai mult un turneu de pregătire în care antrenorii vor avea posibilitatea să aleagă jucătorii pentru Cupa Mondială. Dacă se va ivi însă o oportunitate, nu ne vom da la o parte", a declarat căpitanul Georgiei, Ilia Zedginidze.

Debut contra campioanei

Cea mai surprinzătoare campioană la IRB Nations Cup a fost cea din 2010, atunci cînd Namibia s-a impus la Bucureşti. În rest, reprezentanta Africii de Sud, selecţionata Emerging Springboks, a cîştigat în 2007 şi 2008, Argentina A a triumfat la prima ediţie, în 2006, iar Scoţia A a avut cîştig de cauză în 2009. România va debuta la ediţia din acest an azi, chiar contra campioanei en-titre, Namibia.

Se anunţă vreme ploioasă

Partidele de azi, de la IRB Nations Cup, au toate şansele să se dispute pe ploaie, meteorologii anunţînd precipitaţii după-amiază, la Bucureşti. "Nouă nu ne convine dac

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 24 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

Oana Țoiu: Trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste, la a o ajuta să câștige

Mediafax acum 34 minute
Sâmbătă, la Antena 3 CNN, ministrul de Externe, Oana Țoiu, a condamnat atacurile rusești recente asupra Ucrainei, caracterizându-le drept „incalificabile”. De asemenea, oficialul a pledat pentru o sporire a sprijinului pentru Ucraina „Trebuie să fac

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 4 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 2 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum o ora
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 2 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 40 minute
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 4 ore
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 7 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Vremea

București
acum

23°
sâm.

17°/30°
dum.

19°/33°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

20°
sâm.

17°/26°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

21°/39°
Constanta
acum

21°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/29°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/28°
lun.

20°/32°
mar.

20°/32°
Timisoara
acum

23°
sâm.

16°/30°
dum.

19°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°