Demisia lui Răzvan Lucescu i-a luat prin surprindere pe foștii lui colaboratori. Unul dintre aceștia, Ștefan Iovan, îl acuză pe fostul selecționer că una i-a spus și alta a făcut. În timp ce unora (printre aceștia se numără Mircea Lucescu) le spunea că va pleca de la națională indiferent de rezultatul partidei din Giulești, cu Bosnia, pentru alții, fostul selecționer Răzvan Lucescu avea alt discurs, fiind dispus chiar să jure că va continua la cârma tricolorilor. „A promis că va rămâne până la capăt. Jucătorii au fost afectați de plecarea lui”, l-a dat de gol, conform cotidianului „Pro Sport”, Ștefan Iovan, „secundul” ajuns interimar la națională. Iovan a rămas la lot și după plecarea lui Victor Pițurcă, dar și acum. În cel de-al doilea meci din turneul sud-american, România înfruntă în această noapte, de la ora 1.00 (în direct la TVR 1), reprezentativa statului Paraguay. În primul joc, tricolorii au pierdut în fața Braziliei, scor 0-1. Demisia lui Răzvan Lucescu i-a luat prin surprindere pe foștii lui colaboratori. Unul dintre aceștia, Ștefan Iovan, îl acuză pe fostul selecționer că una i-a spus și alta a făcut. În timp ce unora (printre aceștia se numără Mircea Lucescu) le spunea că va pleca de la națională indiferent de rezultatul partidei din Giulești, cu Bosnia, pentru alții, fostul selecționer Răzvan Lucescu avea alt discurs, fiind dispus chiar să jure că va continua la cârma tricolorilor. „A promis că va rămâne până la capăt. Jucătorii au fost afectați de plecarea lui”, l-a dat de gol, conform cotidianului „Pro Sport”, Ștefan Iovan, „secundul” ajuns interimar la națională. Iovan a rămas la lot și după plecarea lui Victor Pițurcă, dar și acum. În cel de-al doilea meci din turneul sud-american, România înfruntă în această noapte, de la ora 1.00 (în direct la TVR 1), reprezentativa statului Paraguay. În primul joc, tricolorii au pierdut în fața Braziliei, scor 0-