Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prepeliţă s-a sucit » Toată viaţa dinamovist, de IERI stelist!

Publicat in Gazeta Sporturilor, sâmbătă 11 iunie 2011 ·

Prepeliţă are un trecut în alb-roşu, echipă pe care o simpatiza şi la care a fost la un pas să ajungă în ianuarie 2006.

Prepeliţă a semnat ieri cu Steaua, deşi s-a declarat mereu un suporter al lui Dinamo. De fapt, ataşamentul şi dragostea faţă de trupa din Ştefan cel Mare le-a dovedit în mod vizibil pe perioada junioratului.

Născut la Slatina, Prepeliţă a copilărit în Slobozia, acolo unde, de fiecare dată cînd se antrena la juniorii clubului CSŞ Slobozia, îmbrăca un tricou al lui Dinamo, cu numărul 13, primit de la Adrian Mihalcea.

La vremea respectivă, colegii îl ştiau ca un suporter înfocat al alb-roşiilor, echipă la care a fost foarte aproape să ajungă în urmă cu 5 ani şi jumătate. În ianuarie 2006, cînd evolua încă la FC Argeş, a fost în discuţii extrem de avansate cu Dinamo, însă transferul a picat în ultima clipă, iar peste un an şi jumătate avea să plece la Universitatea Craiova.

Şi Dan Petrescu a avut de suferit

Unul dintre simbolurile Stelei, Dan Petrescu, a avut de suferit de pe urma unui gest pe care suporterii roş-albaştrilor nu l-au trecut cu vederea. "Bursucul" a sărutat steagul Rapidului (foto) atunci cînd a preluat, în 2004, trupa din Giuleşti. Dan Petrescu a fost huiduit de galeria roş-albaştrilor chiar şi după mulţi ani de la acel gest, atunci cînd el a venit pe Ghencea cu Unirea Urziceni.

Gazeta a anunţat în premieră transferul

16 februarie 2011

GSP a anunţat pentru prima dată interesul Stelei pentru Prepeliţă, însă la vremea respectivă Adrian Mititelu i-a achitat mijlocaşului restanţele salariale, după care l-a convins să mai continue şi în retur

23 mai 2011

GSP a anunţat că, după Mihai Costea, şi Prepeliţă va ajunge în Ghencea, lucru care s-a confirmat ieri, cînd Becali a dezvăluit că mijlocaşul a semnat deja cu Steaua

500.000 de euro va

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 28 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

Oana Țoiu: Trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste, la a o ajuta să câștige

Mediafax acum 38 minute
Sâmbătă, la Antena 3 CNN, ministrul de Externe, Oana Țoiu, a condamnat atacurile rusești recente asupra Ucrainei, caracterizându-le drept „incalificabile”. De asemenea, oficialul a pledat pentru o sporire a sprijinului pentru Ucraina „Trebuie să fac

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 4 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum o ora
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 2 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 2 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 4 ore
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 7 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Doi copii de nouă ani, loviţi de un ski-jet pe Dunăre condus de un bucureștean care consumase alcool

HotNews acum 4 ore
Doi copii în vârstă de nouă ani care se scăldau în apele Dunării, în zona plajei Gostinu, județul Giurgiu, au ajuns sâmbătă la spital după ce au fost loviţi de un ski-jet condus de un bărbat care consumase alcool, anunță IPJ Giurgiu. Poliţiştii au f

Vremea

București
acum

23°
sâm.

17°/30°
dum.

19°/33°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

20°
sâm.

17°/26°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

21°/39°
Constanta
acum

21°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/29°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/28°
lun.

20°/32°
mar.

20°/32°
Timisoara
acum

23°
sâm.

16°/30°
dum.

19°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°