Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PROIECTUL SPECTACULOS AL CELUI MAI LUXOS IAHT DIN LUME. De unde s-a inspirat arhitectul

Publicat in Gandul, duminică 12 iunie 2011 ·

Arhitectul sud-coreean Hyun-Seok Kim a proiectat un iaht de lux, al cărui design este inspirat din diagramele matematicianului rus Georgy Voronoi. Vasul se află încă în stadiul de proiect, scrie CNN.

Foto: CNN

"Ce este special la diagrama Voronoi este faptul că o găsim în natură. Dacă ne uităm la aripile unei libelule, membrana celulară a unei plante sau la blana unei girafe, vom regăsi o dată şi încă o dată diagrama lui Voronoi", a declarat arhitectul Kim. Sud-coreeanul a câştigat anul acesta premiul Millennium pentru design de iahturi cu un proiect la fel de excentric, inspirat din recife de corali şi peşti tropicali. Arhitectul crede că designurile sale neobişnuite pot atrage atenţia celor care caută să achiziţioneze un vas care să armonizeze cu natura şi cu împrejurimile.

Foto: CNN

Sud-coreeanul de 32 de ani susţine că noul său model de iaht poate fi robust, deşi foloseşte foarte puţine materiale, şi recunoaşte că un astfel de design nu este des întâlnit în iahturile comerciale. "Structura diagramei lui Voronoi lasă sentimentul unui loc organic, plin de viaţă şi distinct", a adăugat Kim. Diagrama matematicianului rus se regăseşte nu doar în design-ul exterior, ci şi în interiorul vasului lung de 125 de metri. Modelul se întinde pe lungimea celor cinci punţi, se regăseşte şi în piscina din interior, în coloanele greceşti, grădina botanică şi chiar micul traseu de golf inclus pe plan. "Chiar sper să fie construit", a adaugat Kim, care recunoaşte că designul este greu de realizat şi le va da dureri de cap constructorilor. "Pentru viitoarele design-uri de iaht mă voi concentra pe partea comercială, dar totuşi, rămân un fan al iahturilor cu look futuristic", a încheiat desenatorul vasului neobişnuit.

Arhitectul sud-coreean Hyun-Seok Kim a proiectat un iaht de lux, al cărui design este inspirat din diagramele matematicianului r

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Constanța. Începe renumărarea voturilor Sacii cu voturile de la primul tur de scrutin al alegerilor prezidențiale, aduși cu mașinile la Prefectura Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Sacii cu voturile valabil exprimate și nule, depozitate la arhiva Tribunalului Constanța sunt preluate în această dimineață pentru a fi transportate la Instituția Prefectului Județului Constanța pentru a fiu renumărate. Procedura de renumărare se v

Atenționare ANM: cod galben de ninsoare în 11 județe din România

Gandul acum 34 minute
A fost emisă o nouă atenționare ANM pentru următoarele ore. Potrivit datelor meteo, este cod galben de ninsoare în 11 județe din România. Zonele afectate vor fi Carpații Meridionali și Carpații Orientali. Stratul de zăpadă se va depune consistent, î

Bacău - Accident soldat cu moartea de trei persoane şi cu rănirea altor şase pe DN 2

News.ro acum o ora
Trei persoane au murit şi alte şase au fost rănite în urma unui accident produs vineri dimineaţă pe DN 2, în judeţul Bacău. Centrul Infotrafic din IGPR anunţă producerea unui accident rutier, în care au fost implicate un autoturism şi o autoutilitar

Germania vrea să trimită unități PATRIOT în Polonia pentru a apăra un nod logistic: ”Este de o importanţă capitală pentru livrarea de material Ucrainei”

Ziare.com acum 13 minute
Guvernul german propune desfăşurarea unor unităţi de apărare antiaeriană PATRIOT în Polonia, în vederea apărării unui nod logistic ”de o importanţă capitală în livrarea de material Ucrainei”, relatează AFP. Ministerul german al Apărării a propus NAT

Simona Halep după cazul Swiatek: Cum e posibil că în cazuri identice întâmplate cam în acelaşi timp IŢIA să aibă abordări complet diferite în detrimentul meu? / Eu sunt împăcată şi mândră de ceea ce sunt

News.ro acum o ora
Simona Halep a notat, într-un mesaj postat în social media, la câteva ore după ce ITIA a anunţat că Iga Swiatek a acceptat o suspendare de o lună pentru că a fost depistată pozitiv cu o substanţă interzisă în urma unei contaminări, că nu înţelege de

Simona Halep, mesaj manifest „Nu poate fi decât rea voință. A făcut absolut totul să mă distrugă“

Ziua Constanta acum 2 ore
După ce jucătoarea poloneză de tenis Iga Swiatek a primit o suspendare de numai o lună, în urma unui test pozitiv la trimetazidină, considerându-se că a fost vorba de contaminare, iar Simona Halep, tot pentru contaminare, a primit patru ani, perioad

Județul Constanța, sub cod galben de ceață! Ce localități sunt afectate

Ziua Constanta acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis astăzi, 29 decembrie 2024 o avertizare meteo Cod Galben de ceață ce vizează județul Constanța. Potrivit ANM, astăzi, până la ora 9.00 în județul Constanța: Cernavodă, Hârșova, Mircea Vodă, Rasova, Cio

Spania introduce concediul plătit în caz de ”urgenţă climatică”

News.ro acum 2 ore
Guvernul de stânga al Spaniei a aprobat o măsură care prevede acordarea unui „concediu plătit” de până la patru zile în caz de ”urgenţă climatică” pentru a permite lucrătorilor să evite deplasările în timpul situaţiilor de urgenţă cauzate de condiţi

Cum va fi vremea de Crăciun. Prognoza meteo actualizată până la finalul lunii decembrie

Ziare.com acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis vineri, 29 noiembrie, prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, până la finalul lunii decembrie. În a doua parte a săptămânii viitoare sunt anunțate precipitații, iar la munte vor predomina nin

Patru case de sondare, acreditate să efectueze exit-poll-uri, duminică, la alegerile parlamentare

Adevarul acum 3 ore
Biroul Electoral Central pentru alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor din anul 2024 a decis acreditarea a patru case de sondare pentru efectuarea de exit-poll-uri, la nivel naţional.

Vremea

București
acum

vin.

6°/7°
sâm.

5°/7°
dum.

4°/8°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

3°/6°
sâm.

3°/5°
dum.

3°/8°
lun.

1°/7°
Constanta
acum

vin.

9°/12°
sâm.

8°/12°
dum.

9°/10°
lun.

9°/10°
Cluj-Napoca
acum

vin.

2°/5°
sâm.

2°/6°
dum.

3°/9°
lun.

1°/7°
Timisoara
acum

vin.

5°/8°
sâm.

3°/8°
dum.

4°/9°
lun.

4°/8°