Formaţiunea premierului Recep Tayyip Erdogan, Partidul Justiţiei şi Dezvoltării (AKP) a câştigat alegerile legislative desfăşurate azi în Turcia, obţinând 49,9 la sută din sufragii, după numărarea a 99,9% dintre buletinele de vot. Marele rival, Partidul Popular Republican (CHP, de centru-stânga), a primit aproape 26% din voturi. Partidul Mișcarea Naționalistă (MHP), de extremă-dreapta, a obținut 13 la sută din voturi. Sursa: REUTERS
Peste 50 de milioane de turci au fost așteptați ieri la urne, în cadrul alegerilor parlamentare în care Partidul Justiţiei şi Dezvoltării (AKP), al premierului Recep Tayyip Erdogan, aflat la putere din 2002, era considerat favorit. Prezența la vot a fost una ridicată, 84,5 la sută, potrivit postului NTV.
Cu puţin sub 50 la sută din voturi şi 326 de locuri în parlament dintr-un total de 550, formaţiunea guvernamentală nu va putea însă modifica Legea fundamentală, pentru schimbarea Constituţiei fiind necesară o majoritate parlamentară de două treimi.
„Populația ne-a transmis un mesaj, și anume faptul că noua Constituție trebuie adoptată prin consens și negocieri. Vom căuta să obținem acest consens cu opoziția, cu partidele din afara Parlamentului, cu ONG-urile, cu presa, cu mediul academic, cu oricine care are un cuvânt de spus în acest sens”, a declarat Erdogan după publicarea rezultatelor parțiale.
El a reamintit că Turcia vrea să devină o voce puternică în Orientul Mijlociu și nu numai. „Credeți-mă, Sarajevo a câștigat astăzi la fel de mult ca Istanbul, Beirutul a câștigat astăzi la fel de mult ca Izmir, Damascul la fel ca Ankara, Ramallah, Nablus, Jenin, Cisiordania și Ierusalimul a câștigat la fel de mult ca Diyarbakir”, a subliniat el în fața susținătorilor săi.
Şeful guvernului a votat la Istanbul
Şeful guvernului şi-a exprimat opţiunea ieri, la prânz, când a mers la o secţie de votare din Istanbul