Rezultatele înregistrate la proba de competenţe lingvistice de comunicare orală din cadrul bacalaureatului arată că majoritatea elevilor care au dat acest examen sunt utilizatori experimentaţi ai limbii române. Sursa: Razvan Valcaneantu
Conform datelor Ministerului Educaţiei, din totalul de 187.200 de candidaţi înscrişi la această probă, 113.333 au obţinut nivel maxim de competenţă. Au primit certificatul de "utilizator avansat" 50.311 dintre elevi, iar 20.845 pe cel de "utilizator mediu". A fost eliminat un singur candidat, un elev de la Liceul Jean Monnet din Capitală, căruia i-a sunat telefonul în timpul probei.
Competenţele unui utilizator avansat
Conform unei grile întocmite de Ministerul Educaţiei, au primit certificatul de "utilizator avansat", elevii care au dovedit că:
-Citesc corect, cursiv, conştient şi expresiv
-Sintetizează mesajul global al textului şi explică aspectele implicite ale acestuia
-Exprimă şi susţin cu argumente un punct de vedere personal, demonstrând capacitate de persuasiune
-Construiesc un discurs clar, coerent şi personalizat, respectând structura specifică tipului de text vizat prin cerinţă (descriptiv, informativ, narativ, argumentativ)
-Îşi adaptează în mod creativ discursul la interlocutori şi la scopul comunicării
-Îşi adaptează comportamentul la contextul de examen, cu folosirea adecvată a mijloacelor comunicării orale, dovedind autocontrol
-Utilizează corect, adecvat şi nuanţat limba literară, în situaţiile de comunicare date.