Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum îi păcălesc chinezii pe turiştii străini cu medicamente false

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 14 iunie 2011 ·

Tongrentang Co, cel mai mare producător de medicamente tradiţionale chinezeşti, şi-a cerut public scuze, duminică, în urma unor rapoarte potrivit cărora unul dintre magazinele sale de retail păcălea turiştii străini vânzându-le medicamente fără niciun efect la suprapreţ. Sursa: china.org.cn

Este vorba despre magazinul turistic de medicamente Nancheng Tianhui, un complex comercial operat în franciză de către Tongrentang în Beijing. Ghizii turistici locali îi aduceau pe turiştii străini la acest magazin, de unde procurau medicamente la preţuri foarte mari, relatează Chinadaily.com.

Oficialii Tongrentang au declarat că îşi cer scuze în faţa consumatorilor şi a publicului pentru aceste lacune de management.

Totodată, reprezentanţii magazinului au spus că medicamentele scumpe nu au fost vândut de către Tongrentang, ci de spitalul de medicină chinezească Beijing Hanci, care este situat în interiorul complexului Tongrentang.

Cu toate acestea, pe factura medicamentelor vândute de către spital există ştampila Tongrentang.

Activitatea magazinului a fost suspendată, iar autoritatea municipală pentru controlul medicamentelor a deschis o investigaţie asupra spitalului în cauză.

Tongrentang a fost fondată în anul 1669 şi, în trecut, a fost selectată ca furnizor de medicamente pentru familia împăratului chinez.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Peste 20.000 de români au votat în străinătate pentru alegerile parlamentare

Mediafax acum o ora
Numărul românilor care au votat în străinătate pentru alegerile parlamentare a trecut de 20.500, la ora 11.45. În total, au fost exprimate peste 25.000 de voturi, dar 4.300 dintre acestea au fost prin corespondenţă. Secţiile de votare din străinătat

Ministerul de Externe: România este solidară cu poporul georgian în lupta sa legitimă pentru demnitate, libertate şi viitor european

News.ro acum 24 minute
Ministerul de Externe transmite, sâmbătă, solidaritatea României cu poporul din Georgia. ”Ca membru al UE, România este solidară cu poporul georgian în lupta sa legitimă pentru demnitate, libertate şi viitor european”, a transmis, sâmbătă, MAE, într

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 – Un membru al BEJ Cluj a sunat la 112 pentru a reclama saci cu voturi de la turul întâi nesigilaţi / Poliţia a deschis o anchetă, dar încă nu a identificat nereguli

News.ro acum o ora
Un membru al Biroului Electoral Judeţean Cluj a sunat la 112 pentru a reclama că a găsit, în spaţiul de depozitare, saci cu voturi de la turul întâi al alegerilor prezidenţiale nesigilaţi. Poliţia a deschis o anchetă, dar anunţă că, deocamdată, nu a

Aproape jumătate de țară, sub alertă cod galben de vânt puternic și viscol, până duminică seară. Cum va fi vremea la București

HotNews acum 2 ore
Meteorologii au emis sâmbătă dimineață o avertizare cod galben de vânt puternic pentru județele din sudul țării, precum și de viscol pentru vestul Carpaţilor Meridionali şi Munţii Banatului, valabilă până duminică seară, 1 decembrie. Potrivit ANM, p

Sfântul Andrei 2024, tradiţii, obiceiuri şi superstiţii. Ce spun legendele

Ziua Constanta acum 4 ore
Conform tradiției populare se spune că ajunul Sfântului Andrei este unul dintre cele mai mari ajunuri ale calendarului popular. De asemenea ajunul Sfântului Andrei este momentul în care se dezlănțuie forțe malefice, fie că sunt oameni (strigoii vii

Parada de 1 Decembrie | Restricții de circulație în București: ce linii STB sunt modificate

Wall-Street.ro acum 2 ore
Manifestările prilejuite de Ziua Națională a României vor devia unele linii de transport în zona Kiseleff – Regele Mihai I – Arcul de Triumf. Pentru a asigura derularea repetițiilor și a paradei, dar și pentru executarea lucrărilor de amplasare a si

Sesizare cu privire la existenţa unor saci cu voturi nesigilitaţi. Poliţia Cluj face verificări

Ziarul Financiar acum o ora
Poliţiştii din Cluj fac cercetări după ce un membru al Biroului Electoral Judeţean (BEJ) a sesizat faptul că în spaţiul de depozitare al buletinelor de vot s-ar afla mai mulţi saci nesigilaţi. Poliţia Municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată vineri

Georgia - 107 manifestanţi arestaţi în timpul mitingului pro-european

News.ro acum 55 minute
Georgia a anunţat, sâmbătă, că 107 persoane au fost arestate în a doua zi de proteste provocate de decizia guvernului de a amâna discuţiile privind aderarea la Uniunea Europeană, în plină criză postelectorală, relatează AFP. Ministerul de Interne a

Comunicat PSD: PNL Botoșani a încălcat din nou legislația electorală

Botosani News acum o ora
Biroul Electoral Central a stabilit că liberalii au încălcat legislația electorală prin promovarea online a candidaților la alegerile parlamentare, fără inscripționarea codului de mandatar financiar. Ieri a fost publicată Decizia Biroului Electoral

Alegerile parlamentare se vor desfășura sub atenționare Cod Galben în județul Vâlcea

Gazeta valceana acum o ora
Începând de sâmbătă, 30 noiembrie 2024 (ora 10.00), până duminică, 1 decembrie 2024 (ora 20.00), la nivelul județului Vâlcea va fi valabilă o avertizare meteorologică de tip Cod Galben. Meteorologii avertizează că, în această perioadă, vor fi intens

Vremea

București
acum

sâm.

5°/8°
dum.

4°/8°
lun.

1°/6°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

3°/5°
dum.

2°/7°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/6°
Constanta
acum

11°
sâm.

8°/12°
dum.

8°/10°
lun.

8°/9°
mar.

8°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

3°/6°
dum.

3°/8°
lun.

1°/7°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

sâm.

2°/7°
dum.

4°/9°
lun.

3°/7°
mar.

1°/7°