Sergio Balbinot, managing director al Generali Group, a fost ales în unanimitate preşedinte al CEA - Federaţia Europeană a Asigurătorilor şi Reasigurătorilor, informează un comunicat remis redacţiei.
Solvency II, directiva europeană de reglementare pentru asigurători, care urmează să intre în vigoare la începutul lui 2013, reprezintă una dintre priorităţile misiunii sale. Referindu-se la complexitatea noii directive, oficialul a declarat că se va asigura că regulile Solvency II vor întări rezistenţa companiilor de asigurări din UE. "Trebuie să avem o abordare corectă faţă de Solvency II, iar companiile de asigurări trebuie să-şi alinieze capitalul social în funcţie de profilul de risc pe care îl deţin. Oricum, o astfel de schimbare nu ar trebui să afecteze rolul strategic pe care îl are această industrie în economia modernă", a declarat Sergio Balbinot.
F. A. Sergio Balbinot, managing director al Generali Group, a fost ales în unanimitate preşedinte al CEA - Federaţia Europeană a Asigurătorilor şi Reasigurătorilor, informează un comunicat remis redacţiei.

F. A.