Poliţiştii Biroului Rutier şi mascaţii de la Intervenţie Rapidă au urmărit o noapte întreagă, în trafic, un bărbat care conducea un autoturism în regim de taxi. Şoferul se afla sub influenţa substanţelor halucinogene şi nu a vrut să oprească maşina.
Conducătorul auto Matei C. I., de 22 de ani, domiciliat în Timişoara, se deplasa cu taximetrul pe Calea Buziaşului şi nu a oprit la semnalul regulamentar al poliţiştilor rutieri, motiv pentru care s-a trecut la urmărirea acestuia. Pentru a reuşi oprirea acestuia, oamenii legii au solicitat sprijinul altor două echipaje de poliţie rutieră şi a mascaţilor de la Serviciul de Intervenţie Rapidă.
Urmărirea a ţinut până la Pădurea Verde, unde poliţişti au reuşit să oprească autoturismul, trecând la imobilizarea conducătorului auto. "În urma controlului efectuat în interiorul autoturismului au fost găsite şase plicuri care conţineau un praf de culoare albă. Plicurile au fost ridicate în vederea expertizării pentru stabilirea certă a conţinutului acestora", a spus Emil Andrei, purtător de cuvânt al Poliţiei Timiş.
Şoferul a fost condus la Spitalul Clinic Municipal Timişoara, unde i-au fost recoltate probe biologice. Poliţiştii au întocmit pe numele conducătorului auto un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de conducerea unui autoturism pe drumurile publice, sub influenta substanţelor halucinogene.