* bărbatul de 70 de ani, care şi-a înjunghiat amicul de pahar cu un cuţit, a fost arestat preventiv pe o perioadă de 29 de zile pentru omor calificat * bătrânul şi-a ucis tovarăşul dintr-un motiv stupid: şi-a adus aminte că, în urmă cu ceva timp, acesta l-a agresat *
Brăileanul în vârstă de 70 de ani, care, joi noapte, şi-a ucis tovarăşul de pahar venit la el în vizită, a fost arestat preventiv pe o perioadă de 29 de zile pentru omor calificat. Magistraţii Tribunalului Brăila au admis propunerea procurorilor din cadrul Parchetului şi l-au trimis pe septuagenarul ucigaş în spatele gratiilor. După cum v-am informat în ediţia online de sâmbătă, Vasile Munteanu şi-a ucis tovarăşul de pahar în locuinţa sa din cartierul Obor. El a comis crima dintr-un motiv stupid: şi-a adus aminte că, în urmă cu ceva timp, acesta l-a agresat. Victima, aflată în vizită în garsoniera ucigaşului, nici nu a avut timp să reacţioneze, fiind atacată cu un cuţit în timp ce dormea. Bărbatul ucis, în vârstă de 60 - 65 de ani, nu a fost încă identificat, asta pentru că autorul nu a ştiut să le spună anchetatorilor decât prenumele, un oarecare "Costică" - prieten de pahar.
Astfel, vineri, la ora 11.20, ofiţerul de serviciu din cadrul IPJ Brăila a fost sesizat telefonic despre incident, prin apelul de urgenţă 112, de ginerele bătrânului. Acesta a precizat că, în cursul nopţii de 16 spre 17 iunie, socrul lui, Vasile Munteanu, din municipiu, a avut un conflict spontan cu o persoană pe care a înjunghiat-o cu un cuţit, provocându-i decesul. "În urma primirii sesizării, s-a constituit echipa operativă formată din judiciarişti de la Serviciul de Investigaţii Criminale şi lucrători din cadrul Serviciului Criminalistic, care, sub directa coordonare a procurorului criminalist, s-a deplasat la faţa locului şi a efectuat cercetări. S-a constatat că, într-un apartament din blocul B4, situat