Emoţii mari pentru absolvenţii de gimnaziu, care au susţinut ieri primul examen de evaluare naţională, la limba şi literatura română, proba scrisă. Însoţiţi de părinţi sau bunici, elevii s-au prezentat la ora 8.30 la unităţile de învăţământ pentru a intra în sălile de examen. Gimnaziile au avut grijă să pregătească din timp sălile în care s-a susţinut examenul, în sensul că acestea au fost adaptate astfel încât elevii să fie aşezaţi câte unul în bancă, în ordine alfabetică. De asemenea, au fost eliminate materialele didactice care i-ar fi putut influenţa pe elevi în elaborarea lucrărilor scrise. „Înarmaţi" doar cu un pix, elevii au intrat la examen, fiind avertizaţi de profesori că pătrunderea în sală cu materiale ajutătoare, gen telefon, este strict interzisă, elevii riscând eliminarea din sală şi acordarea notei 1 la lucrare. În timp ce copiii scriau de zor în sălile de examen, părinţii, ignorând ploaia de afară, i-au aşteptat cu sufletul la gură. „Sper să se descurce, mai ales ca a făcut jumătate de an meditaţii şi la română, şi la matematică", ne-a povestit mama unei eleve de la Liceul Teoretic Ovidius. La evaluarea naţională s-au înscris 7.189 de absolvenţi de şcoală generală din judeţul Constanţa.
Basmul le-a dat bătaie de cap absolvenţilor de gimnaziu
Revenind la prima probă - limba şi literatura română, menţionăm că Centrul Naţional pentru Evaluare şi Examinare (CNEE) a elaborat 10 variante de subiecte, în conformitate cu programa pentru evaluarea naţională la clasa a VIII-a şi cu modelul evaluărilor internaţionale. Subiectele au un nivel mediu de dificultate şi permit rezolvarea în 120 de minute. Elevii au avut de rezolvat subiectul numărul şapte. Astfel, la subiectul numărul 1, au avut de tratat un text din „Rodul tainic" de Ioan Slavici şi de rezolvat elemente de sintaxă şi morfologie. Totodată, candidaţilor li s-a cerut să numeasc