Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cel mai bine păstrat secret al Tibetului

Publicat in Romania Libera, miercuri 22 iunie 2011 ·

În lunile călduroase ale verii Tibetul devine o destinaţie foarte apreciată de turiştii care sunt în căutarea unei experienţe ieşite din tipare, plină de iz străvechi şi înălţare spirituală. Şi ce loc mai bun pentru a ajunge la împăcarea cu tine însuţi, dacă nu Tibetul?

Cu sunetele misterioase venite de la rugăciunile călugărilor care par să fie acolo dintotdeauna şi peisajele care îţi taie respiraţia, într-o simplitate desăvârşită, totul în Tibet este menit pentru a-ţi induce o stare de relaxare.

Deşi vizitatorii se încumetă să părăsească confortul camerei de hotel şi cu rucsacul în spinare bat la pas poteci mărginite doar de vegetaţie şi munţi, puţini îndrăznesc să se abată de la itinerariu. Însă pentru cei care o fac într-un final, surprizele pot fi mai mult decât plăcute.

De o astfel de surpriză a avut parte şi Qi Xiao, un jurnalist care îşi povesteşte pentru Washington Post incursiunea pe meleagurile celui mai înalt ţinut din lume. În timp ce vizita Yambulakang-ul, primul palat tibetan, acesta a avut curiozitatea să privească atent în valea Yarlung, deasupra cărei străjuieşte palatul vechi de peste 2,000 de ani. Adăpostită de valea în care se spune că s-a născut civilizaţia tibetană, departe de ruta turistică, jurnalistul a găsit acoperită de zdrenţe plăcuţa care atestă primul sat tibetan.

Yarlung Suoka, prima aşezare rurală a ţării, cu fâneţele şi animalele care rumegau liniştite în afara satului îi păreau desprinse parcă din Vestul-Mijlociu. Cele câteva gospodării cu case din cărămidă păreau părăsite şi doar câte un lătrat unui câine mai spărgea din când în când liniştea apăsătoare. Câţiva săteni se adăposteau de razele arzătoare ale Soarelui la umbra unui zid şi îşi beau nestingheriţi ceaiul povestind zâmbitori.

"Aceasta este casa mea", spune Geduo, un sătean de 39 de ani, arătând spre construcţia fără uşă. Toţi sunt descendenţi

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod Galben de ploi în Dobrogea

Ziua Constanta acum 3 ore
Astăzi, 27 septembrie 2024, Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod Galben de instabilitate atmosferică, ploi însemnate cantitativ, intensificări ale vântului ce vizează toată țara. Codul Galben este valabil în perioada 29 septembrie,

Damen va livra două feriboturi complet electrice pentru oraşul Toronto, pe care le construieşte la Şantierul Naval din Galaţi

News.ro acum o ora
Damen a semnat un contract cu municipalitatea din Toronto, Canada, pentru livrarea a două feriboturi complet electrice. Damen construieşte feriboturile în România, la Şantierul Naval din Galaţi, conform unui design realizat de Concept Naval din Queb

Președintele Consiliului Județean al Elevilor Prahova a rămas REPETENT: „A acumulat peste 300 de absențe nemotivate””

Gandul acum 28 minute
Alexandru Soare, elev în clasa a X-a al Liceului Tehnologic Administrativ și de Servicii „Victor Slăvescu” din Ploiești și președinte al Consiliului Județean al Elevilor, a fost demis din funcție din cauză că a rămas repetent. Președintele Consiliul

Casa Verde Fotovoltaice: Fondurile pentru regiunea nord-vest s-au epuizat în mai puțin de 2 minute / Luni urmează o nouă regiune

HotNews acum 4 ore
Programul Casa Verde Fotovoltaice a început astăzi cu regiunea nord-vest, iar locuitorii din județele Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Sălaj, Satu Mare şi Maramureș s-au putut înscrie pe site-ul Administrației Fondului pentru Mediu, începând cu ora 10:

Uraganul Helene s-a dezlănţuit în Florida ca una dintre cele mai puternice furtuni care au lovit vreodată SUA. Autorităţile se tem că vor fi morţi şi distrugeri masive

News.ro acum 5 ore
Uraganul Helene a atins ţărmul în regiunea Big Bend din Florida ca una dintre cele mai puternice furtuni care au lovit vreodată Statele Unite, oficialii temându-se că va lăsa în urmă morţi şi distrugeri pe scară largă pe măsură ce se deplasează spre

Trei morţi şi 14 răniţi într-un atac rusesc la Izmail, în apropierea graniţei cu România

News.ro acum 3 ore
Trei persoane au fost ucise şi alte 14 au fost rănite în urma unui atac rusesc care a avut loc în zori asupra oraşului Izmail din regiunea Odesa, aflat foarte aproape de România, de partea cealaltă a Dunării, relatează Ukrainskaia Pravda. Anunţul a

Războiul dă iarăşi târcoale ţării noastre. Alarmă aeriană: drone la graniţa României cu Ucraina / Armata a venit cu lămuriri

Mediafax acum 4 ore
UPDATE Comunicatu MApN MApN - Vineri, 27 septembrie, forţele ruse au executat o nouă serie de atacuri cu drone asupra unor obiective civile şi de infrastructură portuară din Ucraina, în proximitatea frontierei fluviale cu România, pe braţul Chilia a

Lasconi: Dronele ruseşti zboară deasupra României, iar Ciucă şi Ciolacu vor să-l salveze pe Iohannis

Mediafax acum o ora
Elena Lasconi, preşedintele USR, spune că liderii PSD şi PNL pun confortul lui Klaus Iohannis mai presus de binele şi siguranţa românilor, nu şi pentru modificarea legislaţiei astfel încât să poată fi doborâte dronele ruseşti. „Noaptea trecută, oame

Șeful statului, în impas politic: Klaus IOHANNIS, refuzat și de Federația Germanilor pentru parlamentare / Liberalii așteaptă clarificări de la BEC

Gandul acum o ora
În timp ce Biroul Electoral Central (BEC) urmează să ia o decizie în privința candidaturii lui Klaus Iohannis la Senat, președintele Federației Germanilor (FDGR) a anunțat că nu îl va susține pe actualul șef al statului pe listele minorității german

Marea Britanie îi interzice supermodelului Naomi Campbell să administreze o organizaţie caritabilă

Mediafax acum o ora
Naomi Campbell, în vârstă de 54 de ani, a făcut parte din grupul de elită al supermodelelor care au dominat podiumurile şi copertele revistelor din anii 1990. Ea a fondat Fashion For Relief în 2005, cu scopul de a strânge fonduri pentru cauze umanit

Vremea

București
acum

30°
vin.

19°/31°
sâm.

18°/31°
dum.

15°/25°
lun.

11°/15°
Iasi
acum

28°
vin.

16°/29°
sâm.

17°/28°
dum.

9°/17°
lun.

8°/9°
Constanta
acum

27°
vin.

19°/27°
sâm.

20°/22°
dum.

14°/23°
lun.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

28°
vin.

16°/28°
sâm.

16°/28°
dum.

7°/18°
lun.

6°/13°
Timisoara
acum

28°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/29°
dum.

10°/18°
lun.

8°/17°