PCC SE şi Carlson Ventures International informează piaţa şi mass media că, la data de 17.06.2011, ambele companii au convenit şi au semnat în faţa unui notar public un Memorandum ce stabileşte cadrul unei poziţii comune cu privire la Oltchim.
În urma acordului de a acţiona concertat şi de a colabora îndeaproape cu privire la Oltchim SA, PCC SE şi Carlson deţin împreună, la această dată, 31,3072% din capitalul social al Oltchim, deţinere cu privire la care CNVM şi Bursa de Valori Bucureşti au fost notificate imediat.
PCC SE deţine un număr de 59.314.762 acţiuni ordinare la Oltchim, reprezentând 17,2822% din capitalul social al Oltchim, în timp ce Carlson, prin societatea sa Nachbar Services deţine un număr de 48.135.504 acţiuni ordinare la Oltchim, ceea ce reprezintă 14,0250% din capitalul social al Oltchim.
PCC SE şi Carlson au convenit să-şi exercite împreună drepturile de vot ce revin din acţiunile pe care fiecare dintre cele două societăţi le deţine la Oltchim.
De asemenea, PCC SE şi Carlson au convenit să participe împreună la procesul de privatizare a Oltchim, odată ce acesta va fi iniţiat, pentru a implementa planul de afaceri al PCC SE la Oltchim SA.
Carlson a fost de acord cu strategia PCC SE pentru Oltchim, concentrată pe nevoia unei restructurări urgente. Din experienţa pe care o are Carlson, ca investitor în companii aflate în dificultate, singura opţiune viabilă pentru Oltchim este reprezentată de un proces de restructurare rapid şi profund.
În urma achiziţionării de acţiuni la Oltchim SA, reprezentanţii Carlson Ventures au avut posibilitatea de a se întâlni şi de a purta discuţii cu conducerea Oltchim SA. Ca urmare a acestor întâlniri, Carlson consideră că managementul Oltchim SA nu are un plan real de restructurare pentru Oltchim SA.
Potrivit Carlson, conducerea Oltchim nu are o strategie reală pentru a sco