Celebra Madonna devine personajul principal al unui volum de benzi desenate ce va fi lansat în august în cadrul seriei \"Female Force\", conform Associated Press.
Revista de benzi desenate va avea 32 de pagini, iar scenariul ei este adaptat de C.W. Cooke. Volumul este desenat de Michael Johnson şi vorbeşte despre ascensiunea Madonnei. Viaţa ei, de când era puţin cunoscută în calitate de artistă şi până acum, când a ajuns cântăreaţa cu milioane de albume vândute, va fi prezentată în paginile benzii desenate.
"Cele mai multe vedete pop îi datorează totul acestei femei. Este extraordinar cât de multe lucruri a făcut până acum, şi am sentimentul că acesta este doar începutul", spune C.W. Cooke despre artistă.
Volumul va costa 3.99 de dolari şi se va lansa în luna august a acestui an.
"Scopul noostru este să prezentăm evenimentele şi influenţele mai puţin cunoscute care au dus la transformarea Madonnei în fenomenul care este astăzi, la mai mult de un sfert de secol după ce a debutat pe scenă", a spus Jason Schultz, reprezentantul editurii Bluewater.
În colecţia editurii americane Bluewater, "Female Force" au mai apărut şi alte personaje celebre ca Betty White, Michelle Obama, Barbara Walters, Sarah Palin şi Margaret Thatcher.