Gigi Becali spune că va renunţa la comercializarea tricourilor pentru fani, pentru că nu rentează. Patronul roş-albaştrilor se plânge că iese în pierdere şi spune că nu se vor mai vinde tricouri decât la magazinul oficial al clubului.
"Noi nu câştigăm când vindem un tricou, ieşim în pierdere mare! Nu ne ajută deloc, ba mai rău, tot noi dăm bani ca să vindem tricouri. Dacă facem un calcul, angajaţii, magazinele, chiria, imprimarea materialului, tot ce inseamnă comercializarea tricourilor ne costă mult mai mult decât ce reuşim să scoatem!
Nici nu poţi să ceri un preţ prea mare, gata, nu mai facem management în alte părţi, doar la magazinul clubului şi atât.
Uitaţi-vă, Turcia nu trăieşte din tricouri, chiar dacă Istanbul are 20 de milioane de oameni, cât are toată România! Spania, Anglia, Italia, unde fotbalul este avansat, câştigă din mai multe lucruri, inclusiv din tricouri!", a declarat Becali la gsptv.